UDINE

In anii ce au urmat lui 1990 am făcut cu Carmen, soția mea de peste o jumătate de seol, peste 15 călătorii lungi în Italia. Situația de război civil din Jugoslavia nu ne-a permis decât să alegem o rută mai lungă, prin Austria. Era o rută anevoios de accesat datorită problemelor grele impuse de obținerea unei vize de turist spre țările occidentale, care clamaseră înainte de 1989 dreptul la libera circulație.

Ca atare am urmat traseul ce ne-a condus prin Ungaria spre Klagenfurt, Villach, în Austria, și de acolo în Italia spre Udine și mai departe. De cum intram în Italia aveam parte de o autostradă minunată spre sud, minunată mai ales pentru că străbătea un culoar prin Alpi și ne oferea priveliști splendide. Noi am fost toată viața niște iubitori împătimiți ai munților, dar nu am avut acces la unii atât de spectaculoși. Nu aveam voie nici să ne gândim la libertatea de a urca în munți din afara României.

Pe acest traseu ne-am oprit de fiecare dată la Udine, unde respiram din plin aerul libertății și, desigur aerul bogăției arhitecturii și artei italiene inegalabile în bătrânul nostru continent.

Udine, orasul cu cca 100.000 locuitori este capitala a regiunii istorice și geografice Friuli, situată în regiunea autonomă Friuli-Veneția Juliană. Este deasemeni capitala (capoluogo) Provinciei Udine.

Mărturiile istorice vorbesc de existenta locuitorilor pe acele meleaguri încă din prioada neolitică. O legendă veche maghiară spune ca Attila (? -453), marele conducător sălbatic a hunilor a vrut să se stabilească provizoriu acolo pe un deal amenajat, pe timpul când asedia Aquileia. Era timp de iarnă și dorea vizibilitate. El a instruit soldatii să aducă în cască și pe scuturi pământ, pentru a înălța terenul care era plat și trebuia înălțat.

Așa s-au pus bazele așezării pe un teren construit în formă patrată. Zona a crescut în importanță și, în 983, Udine a fost menționat pentru prima data datorită faptului ca împăratul Otto al II-lea a donat castelul local Patriarhului de Aquileia. Pe la 1300 orașul a devenit, în cele din urmă, important centru economic și de meserii pe măsura declinului Aquileiei și a așezării apropiate Cividale.

Din 1420 (7 iunie 1420), când a fost cucerit de Republica de la Veneția, până în 1797, orașul a devenit al doilea mare oraș al Republicii Veneția și s-a desfințat patriarhatul de Friuli. Apoi a intrat trecător în administrarea Franței, pe timpul războaielor napoloniene. După Restaurație a trecut în posesia imperiului austriac, fiind inclus in Regatul Italiei abia în anul 1866..

In timpul Primului Razboi Mondial, Udine a devenit sediul Inaltului Comandament Italian și a fost denumit "Capitale della Guerra"- capitala razboiului. In 1918 a fost ocupat de austrieci până după batalia de la Vittorio Veneto. După victorie a devenit capitala provinciei Friuli care a inclus provinciile actuale Gorizia, Pordenone si Udine.

Orasul a fost sub directa administrare germană între 1943 si până la incetarea razboiului, în 1945. Aceste sumare date istorice sunt utile oricarui călător care dorește să viziteze orașul vechi Udine, pentru că palatul, bisericiile si monumentele nu pot fi înțelese, ca nicăieri, decât din prisma istoriei pe care ele îl înglobează.

Centrul vechi, istoric, al orașului trebuie bătut cu piciorul, ca de altfel toate orșele, pentru ca multitudinea clădirilor istorice să poată fi admirate în adevărata lor măreție, sau vechime, sau stil mult mai atent. Oricum, circulația mașinilor este restrânsă în aria veche a orașului și chiar de te-ai încumeta să circuli pierderea timpului pe straduțele înguste și intortocheate te va dezarma.

Cu obăznicia primilor ani de circulație prin calaltă Europă eu am parcat mereu în locuri puțin indicate, unde localnicii aveau acces numai cu utorizații spaciale așezate pe bord. Totdeauna, în astfel de situații am așezat și eu pe bord o foaie îtoarsă, sau parțial acoperită de o broșură, aceasta pentru o eventuală inducere în eroare a controlorilor de parcări

Am început vizita orașului prin a merge spre Piata 26 iulie, adică spre a intra în centrul vechi. Drumul duce pe Via Poscolle - Via Cavour spre Piazza di Liberta și dacă se vrea se poate mearge spre sud prin str. Manin spre Piazza Patriarcato. Spre nord se poate merge pe Suttomontesi apoi pe vialle Portanouva.

Străduțele sunt întortocheate, dar orice udinez te îndrumă cu amabilitate în cazul în care îl intrebi despre o anumită destinație. Orașul are și metrou, o stație importantă a lui se află chiar în fața Universității orașului, unde tinerii stau la o cafea, la cele 2-3 terase din zona statiei de metrou.

In piața principală, Piazza della Liberta, se afla Primăria, adică Loggia del Lionello, construită între 1448-1457 în stil gotic venețian.

Vis-a-vis se află un turn cu ceas, Torre dell'orologio, copie fidelă a celui din Piazza San Marco din Veneția. Construcția ceasului a început în 1448 după proiectul unui bijutier local cu renume, Nicolo Lionello, și a fost reconstruit în urma unui incendiu, în 1876. Tot în Piazza della Liberta se afla Loggia di San Giovanni, construită în stil renascentist.

In acelasi areal se află alte monumente remarcabile precum Fontana de Giovanni Carrara, construită de un arhitect de la Bergamo în 1542, Statuia Dreptații sau a Justiției, din 1614, si alte statui precum cele ale lui Hercule, Cacus și Statuia Păcii, realizată în 1819, donată de catre împaratul Francisc I-ul al Austriei, pentru încheierea pacii conform Tratatului de la Campoformio.

Trebuie de asemenea vizitată vechea resedință a patriarhilor de Aquileia, Palatul Patriarhal, înalțat de catre Giovanni Fontana în 1517, pe locul unde a fost distrusă catedrala inițială de un cutremur, în 1511.

Catedrala din Udine este un edificiu a carei construcție a început în 1236 pe un plan de cruce latină, cu trei nave și capele de-a lungul laturilor. Biserica a fost sfințită în 1335 - Santa Maria Maggiore.

La inceputul sec.al 18-lea, pe cheltuiala unei familii bogate, Manin, s-au facut transformări atât la exterior cât și pe interior. In incintă se află multe opere de artă, iar la parterul turnului clopotniță, construit în 1441, se află o capelă decorată cu fresce ale unui artist renumit în nordul Italiei, Vitale da Bolognia, în1349.

Centrul orașului este dominat de Castelul construit de venetieni în 1517, într-o fortificație lombardă distrusă de marele cutremur din 1511. Aspectul actual datează din perioada Renașterii, în urma intervențiilor lui Giovani da Udine, care a terminat lucrările în jurul anului 1550. Acum, castelul se poate mândri cu una din sălile cele mai vechi ale Parlamentului European, dar din păcate nu se vizitează.

Ne-au mai plăcut o biserică deosebit de frumoasă cu fresce din secolul al 18-lea, numită Santa Maria della Purita, și Biserica San Nicolo-tempio Ossario, din piațeta cu acelasi nume.

Pe straduțele mici din centrul istoric se poate ajunge lesne, fără mari eforturi de deplasare, în Piata 1 Martie, Piata Garibaldi, Matteotti, Patriarcato, fiecare, în sine, mici bijuterii arhitectonice.

Orasul are de asemenea o gradină botanică mentionata de Hemingway in romanul său celebru "Adio arme", dar nu am avut timp și nici dorință să o vizităm.

Teatrul orasului nu este mare dar este o constructie frumoasă, adaptată numărului de locuitori.

Strazile din afara centrului vechi istoric sunt străjuite de arbori, sunt frumos gospodarite și în general perpendiculare pe zona veche a orasului, Bineînțeles că magazinele mari, gen mall-uri, s-au plasat ușor în afara orașului.

Dar în centrul istoric se află, totuși, multe magazine, stilate, în general de firmă și o galerie mică comercială în care se află o librărie în care am fost plăcut surprinsi de faptul că nu numai tineri ci și persoane mai... avansate în vârstă se informa asupra cărților și nu numai. Eu căutam numai cărți în limba franceză și numai istorico-enciclopedice. Prețurile erau ușor mai mari decât la noi la cărți, dar la DVD-uri și CD-uri, sau jocuri, prețurile mi-au părut aliniate.

Pentru turiștii care, întâmplător au drum prin zonă și își permit câteva ore de petrecut în acest oras, îi sfătuiesc să se oprească să respire puțin din atmosfera civilizată, patriarhală și încărcată de istorie pe care o respiră centrul vechi, istoric, al orașului.

Udine este minunat așezat între munții înalți și coasta de nord a Mării Adriatice, la o distanță de 64 Km de Trieste și la 99 de Km de Veneția. Mulți ani, noi am urmat numai drumul Veneției, ca punct de plecare spre centrul și vestul Italiei. Trieste l-am vizitat la câșiva ani după deblocarea traseului prin Serbia, Croația și

Slovenia

, pe autostrada construită încă din timpul lui Tito.

Castelul și biserica castelului sunt situate pe un deal cu vedere spre oraș.

Catedrala (Domul) și turnul clopotniță (campanila) sunt construite pe locul baptisteriului cel vechi. Giovanni Martini a pictat, în 1501, retablul cu Sf. Marcu și Sf. Ioan Botezătorul și Sfinți Ștefan, Ieronim, Ermacore și Anton monahul și pe prea fericitul Bertrand, care se află în capela San Marco a catedralei. Același pictor a realizat retablul Sfintei Ursula, datat în 1507 pe verso, pentru biserica Sfântul Petru Martirul. Partea centrală se află acum în Pinacoteca di Brera din Milano, iar o altă parte se află într-o colecție privată. Cele două retabluri, demonstrează cunoștințele sale privind operele lui Alvise Vivarini și ale lui Cima da Conegliano, fiind legate de școlile de pictură Quattrocento în Friuli.

Opere celebre se găsesc și în Biserica Sf. Francisc, în Loggia de Lionello și San Giovanni, în capela Manin, palatul Strassoldo Mantica, în Piața Matteotti, frumoasă piață pătrată folosită drept piață comercială, în eleganta Piață a Libertății, în stil venețian și în Piața San Giacomo, care reprezintă inima orașului împreună cu Mercato Vecchio (Piața veche).

Orașul deține, de asemenea, câteva picturi de Tiepolo, cel mai mare pictor italian din sec.al 18-lea.

In Piața 1 Mai se află biserica elegantă numită Santuario della Beata Vergine delle Grazie (reconstruită în 1495).

Principalele muzee sunt muzee de istorie si galeriile de artă situate în castel, Muzeul eparhial și Galeriile Tiepolo din Palatul Arhiepiscopal, Muzeul Etnografic din Friuli, Muzeul de artă modernă și contemporană din Casa Cavazzini, sala Rimembranza Brigata Alpina, Galeriile Progetto ale palatului Valvason Morpurgo și Galleria Tina Modotti celebră fotografă din Udine, de altfel manechin, actriță și activistă revoluționară.