Localitatea
se află la poalele Munților Retezat, pe firul zglobiu al Jiului de vest și aparține de orașul Uricani. in anul 1964, când Uricani a
fost declarat oraș, satele Valea de Brazi și Câmpu lui Neag au intrat în
componența acestuia. Un document datând din anul 1493, emis de curtea regelui Vladislav
al II-lea rege al Ungariei, arată că boierul Mihail Cânde stăpânește
mai multe moșii în zona Uricani, printre care și Câmpu lui Neag (Nzakmezeu),
aceasta fiind cea mai veche menționare a localității cu un nume atât de gingaș românesc.
La
finele anilor ’80, peste 50 de case din localitatea hunedoreană Câmpu lui Neag
au dispărut, în urma presiunilor făcute de regimul comunist. Nu au scăpat nici
vatra satului şi nici biserica. Minerii s-au apucat apoi să sape o groapă mare,
de unde au exploatat mai întâi un strat de huilă aflat mai aproape de
suprafaţă.
Apoi, după ce au coborât 80 de metri sub nivelul solului, au intrat
cu galerii în coasta muntelui. Exploatarea a funcţionat până în 1997, mina de
la Câmpu lui Neag fiind prima închisă în procesul amplelor disponibilizări şi
reduceri de activitate din mineritul de pe Valea Jiului. Încă de pe vremea-n
care scoteau huilă din acel loc, minerii aveau mari bătăi de cap din cauza apei
care ieşea prin mai multe locuri în groapa imensă. Rezolvau însă problema cu
ajutorul unor pompe de mare capacitate.
In mai puţin de un an, de când
mina a fost abandonată, hăul adânc de 80 de metri şi cu o deschidere de 7,5
hectare s-a umplut cu apă. Prin vărsarea unui pârâu de munte în lac, acesta are
acum şi peşte. Mama natură răzbunându-se parcă astfel pentru că excavatoarele
„au muşcat“ milioane de metri cubi de pământ dintr-o zonă de o frumuseţe rară,
cum este cea de la Câmpu lui Neag.
Zona este numită şi acum de localnici
„la carieră“, cu toate că este dominată de lacul format peste vechea
exploatare. Locul arată mai puţin sinistru decât pe vremuri, însă nu poate fi
catalogat drept „zonă de agrement“. Natura începe încet-încet să-şi facă
datoria, iar în ultimii ani malurile lacului au fost luate în stăpânire treptat
de verdeaţă. In apropiere mai „supravieţuieşte“ doar gospodăria modestă a unei
familii de momârlani, care nu s-a lăsat expropriată şi dusă-n blocurile din
Uricani în 1989, iar apoi a fost salvată de Revoluţie. Ar fi mai
frumos dacă s-ar amenaja zona. Oamenii care vin „la carieră“ să se
bronzeze şi să facă o baie sunt mulţumiţi că o parte din malul lacului este
consolidată cu dale din beton, puse la închiderea exploatării. Lipsa unui
chioşc, a unui grup sanitar şi a unui container de gunoi le creează însă
neplăceri. Ar fi mult mai frumos aici dacă s-ar amenaja
cum trebuie toată zona. Lacul acesta artificial este o curiozitate, dar nu unică, în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu