joi, 29 iunie 2017

CÂMPUL LUI NEAG și LACUL SĂU


        Localitatea se află la poalele Munților Retezat, pe firul zglobiu al Jiului de vest și aparține de orașul Uricani. in anul 1964, când Uricani a fost declarat oraș, satele Valea de Brazi și Câmpu lui Neag au intrat în componența acestuia. Un document datând din anul 1493, emis de curtea regelui Vladislav al II-lea rege al Ungariei, arată că boierul Mihail Cânde stăpânește mai multe moșii în zona Uricani, printre care și Câmpu lui Neag (Nzakmezeu), aceasta fiind cea mai veche menționare a localității cu un nume atât de gingaș românesc.
           La finele anilor ’80, peste 50 de case din localitatea hunedoreană Câmpu lui Neag au dispărut, în urma presiunilor făcute de regimul comunist. Nu au scăpat nici vatra satului şi nici biserica. Minerii s-au apucat apoi să sape o groapă mare, de unde au exploatat mai întâi un strat de huilă aflat mai aproape de suprafaţă. 
          Apoi, după ce au coborât 80 de metri sub nivelul solului, au intrat cu galerii în coasta muntelui. Exploatarea a funcţionat până în 1997, mina de la Câmpu lui Neag fiind prima închisă în procesul amplelor disponibilizări şi reduceri de activitate din mineritul de pe Valea Jiului. Încă de pe vremea-n care scoteau huilă din acel loc, minerii aveau mari bătăi de cap din cauza apei care ieşea prin mai multe locuri în groapa imensă. Rezolvau însă problema cu ajutorul unor pompe de mare capacitate.  
           In mai puţin de un an, de când mina a fost abandonată, hăul adânc de 80 de metri şi cu o deschidere de 7,5 hectare s-a umplut cu apă. Prin vărsarea unui pârâu de munte în lac, acesta are acum şi peşte. Mama natură răzbunându-se parcă astfel pentru că excavatoarele „au muşcat“ milioane de metri cubi de pământ dintr-o zonă de o frumuseţe rară, cum este cea de la Câmpu lui Neag.   
           Zona este numită şi acum de localnici „la carieră“, cu toate că este dominată de lacul format peste vechea exploatare. Locul arată mai puţin sinistru decât pe vremuri, însă nu poate fi catalogat drept „zonă de agrement“. Natura începe încet-încet să-şi facă datoria, iar în ultimii ani malurile lacului au fost luate în stăpânire treptat de verdeaţă. In apropiere mai „supravieţuieşte“ doar gospodăria modestă a unei familii de momârlani, care nu s-a lăsat expropriată şi dusă-n blocurile din Uricani în 1989, iar apoi a fost salvată de Revoluţie.   Ar fi mai frumos dacă s-ar amenaja zona. Oamenii care vin „la carieră“ să se bronzeze şi să facă o baie sunt mulţumiţi că o parte din malul lacului este consolidată cu dale din beton, puse la închiderea exploatării. Lipsa unui chioşc, a unui grup sanitar şi a unui container de gunoi le creează însă neplăceri. Ar fi mult mai frumos aici dacă s-ar amenaja cum trebuie toată zona. Lacul acesta artificial este o curiozitate, dar nu unică, în România.

luni, 26 iunie 2017

MASIVUL RETEZAT - FOTO


Imagini pentru Vârful Retezat
Vârful Retezat
Imagini pentru Vârful Retezat
Vârful Retezat și Lacul Stânișoara
Imagine similară
Vârful Retezat
Imagini pentru Vârful Retezat
Vârful Retezat văzut de pe Culmea Lolaia
Imagini pentru Vârful Retezat
Apus de soare pe Vârful Retezat
Imagini pentru Vârful Mare  Retezat
Vârfurile Bucura III și Bucura II
Imagini pentru Soarbele
Lună plină - Vedere de pe Vârful Mare. De la stânga Păpușa,
Peleaga cu Colții Pelegii, Bucura I, Custura Retezatului, Retezat
Imagine similară
Lacul Peleaga (Ghimpele)
Imagini pentru Vârful Retezat
Vârful Retezat
Imagini pentru Vârful Retezat
Culmea Lolaia și Vârful Retezat
Imagini pentru Vârful Retezat
Tăul Țapului
Imagini pentru Vârful Mare  Retezat
Vârful Păpușa
Varful Peleaga
Vârful Peleaga
Imagine similară
Lacul Pietrele și Vârful Bucura I
Imagine similară
Valea Stânișoara, Vârful Retezat, Vârful Lolaia și Lacul Stânișoara
Imagine similară
Vârful Judele (2398 m)
Imagini pentru Vârful Mare  Retezat
Lacul Galeșu văzut  de pe Vârful Mare
Imagine similară
Lacul Galeșu văzut de sub Vârful Mare
Tăurile din Valea Rea văzute de sub Vârful Păpușa
Imagini pentru Vârful Mare  Retezat
Lacul Ștevia sub vârful omonim
Imagini pentru Lacul Bucura Primăvara
Lacul Bucura
Imagine similară
Lacul Bucura la început de vară
Imagini pentru Lacul Bucura Primăvara
Lacul Bucura la sfârșit de primăvară
Imagine similară
Lacul Bucura văzut de pe Vârful Peleaga
Imagine similară
Vârful Peleaga și Lacul Peleaga
Imagine similară
Căldarea Gemenele și Vârful Retezat în spate
Imagini pentru Vârful Retezat
Vârful Peleaga

Imagine similară
Vârful Peleaga vedere de pe Vârful Păpușa
Imagine similară
Lacul Zănoaga -  cel mai adânc lac glaciar - 29 m
Imagini pentru Vârful Valea Mării
Vârful Valea Mării,  Retezatul Mic
Imagini pentru Vârful Valea Mării
Cascada Valea Mării   Retezatul Mic

Imagine similară
Lacurile Florica,Viorica, Ana. Lia (Jos)
Imagini pentru Lacul Ana, Viorica, Florica
Lacurile Lia (jos),Ana, Viorica, Florica
Imagine similară
Tăul Agățat
Imagine similară
Tăul Porții
Imagine similară
Tăul Porții
Imagini pentru Lacul Ana, Viorica, Florica
Lacul Florica
Imagini pentru Lacul Florica Retezat
Lacul Florica
Imagini pentru Retezat Tăul Mare
Tăul Judele în căldarea Judelui Mare sub Vârful Judele
Imagini pentru Lacul Ana, Viorica, Florica
Traseul Șaura Retezatului spre Tăul Agățat
Imagine similară
Tăul Porții
Imagine similară
Lacul Știrbu  (în rezervație) și Vârful Retezat
Imagini pentru Tăul Negru
Tăul Negru (în rezervație)
Imagine similară
Vârful Judele
Imagini pentru Lacul Ana, Viorica, Florica
Traseul Poiana Pelegii - Lacul Bucura
Imagine similară
Lacul Viorica
Imagine similară
Lacul Bucura și Creasta Slăveiul- vedere de pe Vârful Peleaga
Imagini pentru Retezatul Mic
Vulpea Bella este foarte apropiată de turiștii care trec pe lângă
Lacul Bucura. Are vizuina în apropiere la 2000
Imagine similară
Lacul Ștevia și Vârful Prelucele
Imagine similară
Vârful Peleaga vâzut de pe Vârful Păpușa
Imagine similară
Tăul Porții și Vârful Judele
Imagine similară
Creastă lângă Vârful Judele
Imagine similară
Tăul Porții și Vârful Judele
Imagine similară
Tăul Porții din Șaua Vârful Judele - Stânca Judele
Imagini pentru Vârful Slăveiu
Vârful Sântămăria
Imagini pentru Vârful Slăveiu
Lacul Slăveiu
Imagine similară
Lacul Slăveiu de pe Culmea Slăveiu. In depărtare Retezatul Mic
Imagini pentru Vârful Slăveiu
Lacul Ana și Culmea Slăveiu
Imagine similară
Vârful Judele
Imagine similară

Căldarea Bucura primăvara
Imagine similară
Lacul Bucura
Imagine similară
Vedere de la Colții Pelegii
Imagine similară
Șaua Bucurei, Custura Bucurei și Lacul Bucura
Imagini pentru Vârful Slăveiu
Lacul Bucura și culmea Judele - Sântămăria - Slăveiu
Imagini pentru Vârful Slăveiu

Valea Pietrele
Imagini pentru Lacul Florica Retezat

Lacul Florica - cascada de circa 20 de metri către Lacul Viorica
Imagini pentru Lacul Viorica Retezat

Lacul Viorica
Imagini pentru Lacul Ana, Viorica, Florica
Masivul central Retezat
Imagine similară
Lacul Ciomfu

Arealul Stâna de Râu pe valea Râului Bărbat - vedere spre Vârful Mare
Aici am petrecut prima noapte în Retezat, în 1958, într-o stână părăsită.

Vârful Valea Rea străjuit de un lăcușor


Imagine similară
Rhodendron
Imagine similară

Lacul Gemenele
Imagine similară
Lacul Judele
Imagini pentru Lacul Ana, Viorica, Florica
Lacul Viorica
Imagine similară
Creastă în masivul Retezat
Imagine similară
Creasta Porțile Inchise
Imagine similară
Porțile Inchise - vedere spre Lacul Galeșu

Imagine similară
Tăul Ciumfu Mare
Imagini pentru Tăul Ciumfu Mic
Deasupra cascadei Ciumfu
Imagine similară
Lacul Ciumfu Mic


Imagini pentru vârful peleaga
Vârful Peleaga
Imagini pentru vârful peleaga
Vârful Peleaga
Imagine similară
Vârful Peleaga văzut de pe Vârful Judele
Imagine similară
Șaua Pelegii
Imagine similară
Vârful Păpușa Mică
Imagine similară
Căldarea glaciară Bucura și Vârful Peleaga
Imagine similară
Vârful Păpușa
Imagine similară
Vadere în Rezervație la apus
Imagine similară
Vâtful Peleaga la apus
Imagini pentru vârful peleaga
Lacurile Bucura și ana vîzute de pe Vârful Peleaga
Imagini pentru vârful peleaga
Vârful Peleaga în spate
Imagine similară
Vârful și Lacul Peleaga (Ghimpale)

Vârful Păpușa (2508 m)
Imagini pentru Tăul Adânc
Tăul Păpuții (Adânc) - deloc adânc
Imagine similară
Tăul Păpușii (Adânc) - 2150 m
Imagine similară
Tăul Păpușii (Adânc)
Imagine similară
Tăurile din Valea Rea - sunt șapte
Imagine similară
Vârful Peleaga și Lacul Peleaga (Ghimpele)
Imagine similară
Vârful Retezat și Custura Bucurei
Imagine similară
Vârful Păpușa
Imagine similară
Lacul Bucura vîzut de pe Vârful Peleaga
Imagine similară
Vârful Judele
Imagine similară
Vedere de pe Vârful Custura
Imagine similară
Vârful Custura Bucurei și Vârful Peleaga în spate
Imagini pentru coltii tomii
Colții Pelegii și Tăurile din Valea Rea
Imagine similară
Lacul Zănoaga și în spate munții Godeanu (vârful de desupra lacului)

Imagine similară
Căldarea Bucura
Imagine similară
Tăul Țapului

Tăul Țapului și Porțile Inchise sus
Imagine similară
Porțile Inchise - cu pericol
Imagini pentru Porțile Inchise
Tăurile Inchise
Imagini pentru Vârful Mare  Retezat
Porțile Incise - pericol

Imagine similară
Vârful Păpușa Mică vedere spre Păpușa Mare
Imagine similară
De la Păpușa Mică spre Vârful Custura
Imagini pentru Vârful Tulișa
Vârful Păpușa (2508 m), Vârful Păpușa Mică, Vârful Custura
(2457 m), Lacul Peleada
Imagine similară
Spintecătura Păpușii, Vârful Păpușa Mică, Vârful Custura
Imagine similară
Vârful Custura (2457 m) vedere dinspre Păpușa Mică

Imagini pentru Vârful Mare  Retezat
Vârful Mare (2453 m)
Taul Peleaga
Tăul Peleaga
Taul Portii
Tăul Porții, Judele și Coasta Slăveiu
Imagini pentru vârful Custura retezat
Lacul Zănoaga
Imagini pentru Șaua plaiului Mic
Șaua Plaiului Mic - unul din Tăurile Păpușii
Imagine similară
Tăurile Custurii - Tăul Custura Mare și Tăul Custura Mică

Tăurile Custurii
Imagini pentru Retezat Tăul Mare
Tăul Custura Mare
Imagine similară
Tăul Răsucit
Imagini pentru Tăul Adânc
Valea Râului Mare văzută de pe Vârful Peleaga
Imagine similară
O bogăție a munților noștri
Imagini pentru Tăul Negru  Munții Retezat
Cabana Pietrele (în 1936 era în funcțiune)
Imagine similară
Valea Stânișoara și Vârful Lolaia
Imagine similară
Lacul Stănișoara
Imagine similară
Valea Stânișoara
Taul dintre Brazi
Tăul dintre Brazi
Muntii Retezat
Munții Retezat
Muntii Retezat
Munții Retezat - Vârful Judele și Vârful retezat în stânga
Imagini pentru Tăul Adânc
Primăvara în Retezat
Imagine similară
Floarea Reginei sau Floarea de Colți
Imagine similară
Marmotă
Imagine similară
Vulpe la vânătoare
Imagine similară
Masivul Retezat vara
Imagini pentru Tăul Negru  Munții Retezat
Tăul dintre Brazi
Imagini pentru Tăul Negru  Munții Retezat
Turmă de capre negre liniștite
Imagine similară
Marmote aclimatizate di Alpi în 1973
Imagini pentru Tăul Negru  Munții Retezat
Sute de oi ucise de atacul unor urși
Imagine similară
Noua cabană Buta
Imagine similară
Vârful Piatra Iorgovan în Retezatul Mic
Imagine similară
Vârful Piatra Iorgovan în Retezatul Mic
Imagini pentru Munții Retezatul Mic
Vârful Piatra Iorgovan în Retezatul Mic
Imagini pentru Munții Retezatul Mic
Vârful Piatra Iorgovan în Retezatul Mic
Imagine similară
Versantul Vârfului Piule iarna - Retezatul Mic
Imagini pentru Munții Retezatul Mic
Peisaj din Retezatul Mic
Imagini pentru Munții Retezatul Mic
Puternicul vânător din Retezat și din toți munții noștri.
Imagine similară
Urșii pericol major în Retezat
Imagine similară
Urs în Retezatul Mic
Imagini pentru Retezatul Mic
Retezatul Mic
Imagine similară
Retezatul Mic


Imagine similară
retezatul Mic - Circul glaciar Scorota
Imagini pentru Culmea Piule Pleșa
Retezatul Mic   Culmea Piule - Pleșa
Imagini pentru Culmea Piule Pleșa
Retezatul Mic - Vârful Piule
Imagini pentru Culmea Piule Pleșa
Retezatul Mic  Creasta Piule - Pleșa Vedere spre vest din
Șaua Scorota (Iepii)
Imagine similară
Retezatul Mic - Vârful Cușma Gurganului
Imagini pentru Cușma Gurganului
Retezatul Mic  Vârful Piule
/Scorota2/img_4348-j4.jpg
Retezatuk Mic   Colții Tomii
Imagini pentru Soarbele
Abrupt pe partea de est a Văii Soarbele   Retezatul Mic
Imagini pentru Soarbele
Lacul Soarbele    Retezatul Mic
Imagine similară
Lacul Soarbele
Imagini pentru Soarbele
Vârful Piatra Sturului și Soarbele   Retezatul Mic la margine de
Munții Godeanu
Imagini pentru Soarbele

Valea Soarbele unde în 1960 am dormit într-o stână.
Oare aceasta?  Retezatul Mic

Imagine similară
Porțiune din Valea Soarbele   Retezatul Mic

Imagine similară
Vârful Piatra Iorgovanului în lumina dimineții   Retezatul Mic
Imagini pentru Soarbele
Curmătura Soarbele    Retezatul Mic
 Imagine similară
Curmătura Soarbele și Vârful Galbena   Retezatul Mic
Imagini pentru Soarbele
Stâna Soarbele. Oare aici am dormit în 1960 cu Ileana și Mihai ?
Imagine similară
Cheile Buții   Retezatul Mic
Imagine similară
Valea Jiului de Vest  - Retezatul Mic
In ultimul plan se vede Parângul
Imagini pentru Vârful Tulișa Monumentul Eroilor
Monumengtul Eroilor !816 pe Curmătura Tulișa
Imagini pentru Soarbele
Vârful Valea Mării   Retezatul Mic
Imagine similară
Cabana Gura Zlata
Imagine similară
Cabana Gemenele sau mai nou Casa Academiei din Rezervație