luni, 14 martie 2016

CABANA CARAIMAN X




 CABANA CARAIMAN - anii 70 - 2025 metri

La o distanță de cateva sute de metri de Cabana Babele, la 2025 de metri altitudine, pe versantul prahovean al Munților Bucegi, în căldarea Văii Caraimanului, se găsește o cabană montană care, deși nu mai este, oficial, în circuitul turistic, este deschisă vizitatorilor și rămâne o atracție pentru iubitorii de munte. Se ajunge la ea din Bușteni, pe poteca marcata prin valea Jepilor, pe sub linia de telecabină Bușteni-Babele. Este vorba de Cabana Caraiman.
Cabana a fost ridicată în 1907, pe locul unui vechi pavilion al Eforiei Spitalelor Civile, și distrusă puțin timp după primul război mondial. In primăvara anului 1937, un grup de tineri îndrăgostiți de munte și în special de Bucegi, constituiți în Grupul Alpin Brav, ce avea să devină Clubul Carpatin Roman (CCR), au decis construirea unei cabane pe culmea Caraimanului. Șaua Mică a Caraimanului era locul perfect de admirat Valea Jepilor și culmile Munților Baiului. Bucegii sunt spectaculoși numai pe laturile estice și nordice. Platoul Bucegilor este anost și lipsit de priveliști interesante.
Liderul Grupului Alpin Brav, Dumitru Gherassy, a reușit să obțină de la proprietarii terenului concesionarea pentru 90 de ani, iar tinerii au început construcția. Lucrările au pornit imediat, sub conducerea antreprenorului Petre Pascu, care a realizat numeroase amenajări turistice în Bucegi și Piatra Craiului. Proiectul cabanei aparține arhitecților Gabriela Stork și Stelian Gănescu.
Puțini dintre cei care poposesc în prezent  la Cabana Caraiman cunosc eforturile prin care s-a înălțat, cu sacrificii și cheltuieli foarte mari. Drumurile nu erau amenajate, iar transportul materialelor de constructie era maimult decât anevoios. In mare parte, a fost folosit funicularul Fabricii de Hârtie din Bușteni, dar și cai, măgari și căruțe pe anumite porțiuni. Pe de altă parte, Clubul Carpatin Român s-a confruntat cu lipsa de muncitori, care se lăsau păgubași, părăsind șantierul, fiind izgoniți de vitregiile climatului alpin. Pentru strângerea fondurilor, membrii CCR au organizat serate dansante și s-au străduit, prin diverse metode, să obțină finanțare din partea Oficiului National de Turism (ONT). A fost nevoie atunci să-l ademenească pe șeful ONT, Sergiu Dumitru, la o masă copioasă și o beție pe măsură la restaurantul "Modern", ca sa le aprobe finanțarea cabanei.
In toamna anului 1937, cabana era aproape gata si se dorea ca inaugurarea sa nu fie mai tarziu de Anul Nou. Doar că visteria CCR era golită și funicularul de la Bușteni nu mai funcționa. Organizați în caravane de câte 15-20 băieți și fete, membri ai asociației, s-a pornit în zilele lunii octombrie, pe vreme cu burniță, ceață și vânt rece cu spic de zapadă, la înzestrarea cu cele necesare a interiorului cabanei. Incărcați cu paturi, obiecte de mobilier, lenjerie si menaj, obținute mai mult din donații, tinerii au reușit sa care totul la cabană. Cu lacrimi în ochi de emoție și de bucurie, la trecerea dintre anii 1937 și 1938, membrii Clubul Carpatin Român au sărbătorit inaugurarea cabanei de pe Șaua Mică a Caraimanului.
Spre deosebire de alte cabane, construite în aceeași perioadă în Carpații Meridionali, Cabana Caraiman a rezistat destul de bine intemperiilor, cu excepția acoperișului, care a fost luat de vânt în anii 1938, 1947 și 1959. In perioada 2005-2006, cabana a fost renovată.
In prezent cabana nu mai este deschisă circuitului turistic, fiind proprietatea unui cetațean britanic, care o folosește, de doua ori pe an, drept casă de vacanță. Cu toate acestea, drumetii pot fi cazați, acum mergându-se pe principiul "primul venit - primul servit". Actualii cabanieri sunt si administratorii "casei de vacanță", iar salariul acestora provine exclusiv din sumele de cazare plătite de turiști.
In prezent, Cabana Caraiman poate găzdui un număr de 40 de persoane. Sunt șanse să se găsească camere de închiriat chiar si în week-end. Curent electric de la generator. Incălzirea se face cu gaze naturale. Nu se serveste mâncare.


CABANA CARAIMAN - 2005 - lucrări la terasă



CABANA CARAIMAN - 2005



CABANA CARAIMAN - 2000



CABANA CARAIMAN - 2006



CABANA CARAIMAN - anii 80



CABANA CARAIMAN - 2000



CABANA CARAIMAN - anii 70




CARAIMAN - CRUCEA EROILOR NEAMULUI - 2291 metri



CABANA CARAIMAN - 2014



CABANA CARAIMAN - poteca spre Crucea Eroilor Neamului - pe brâna vârfului secund al Caraimanului



CABANA CARAIMAN - anii 70 - prin corupția românească a ajuns în proprietatea unui cetățean englez și retrasă din circuitul turistic.









PRIMA CABANĂ CARAIMAN



CARAIMAN - CRUCEA EROILOR NEAMULUI - 1926-1928     2291 metri

In perioada regimului comunist, un primar obedient a dorit să taie 
Crucea Eroilor Neamului și în vârful coloanei rămase să monteze o stea roșie. 





CARAIMAN - VÂRFUL SECUNDAR - CRUCEA EROILOR NEAMULUI - 2291 metri

Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă 
cruce din lume amplasată pe un vârf montan.







CARAIMAN - VÂRFUL SECUNDAR - CRUCEA EROILOR NEAMULUI

2

CARAIMAN - Crucea Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman va intra într-un proces de modernizare. Autoritățile locale din Bușteni și guvernul norvegian vor să investească aproximativ doua milioane de euro într-un heliport luminat pe timpul nopții, o terasa suspendată deasupra prăpastiei, precum și un muzeu al Casei Regale. De pe terasa suspendată, construită din sticlă, turiștii vor putea admira peisajul și vor avea parte de internet wireless și de camere web care transmit imaginile direct. In încăperea de la baza crucii va fi amenajat un muzeu virtual cu panouri digitale pe care vor rula informații despre familia regală și despre Primul Război Mondial.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu