duminică, 29 noiembrie 2015

INDIA - MONUMENTE PUȚIN CUNOSCUTE 2


Fascinanta Indie – tărâmul unde toate drumurile se întâlnesc (II)
Atunci când vrei să vezi India, trebuie să fii pregătit că toate lucrurile se vor aglomera şi va părea că ziua nu este destul de lungă. Vei vrea să vezi şi monumentele, să-i vezi şi pe meşterii populari lucrând, să cumperi cadouri şi suveniruri, să îmbraci un costum tradiţional, să te supui unei şedinţe de înfrumuseţare cu „mehndi/henna”, să participi la o slujbă într-un templu hindus, să mergi la film, să guşti din cât mai multe feluri de mâncare – mai ales deserturi – ... of Doamne sunt atât de multe de văzut şi simţit, de experimentat şi de ţinut mereu minte! India nu este compusă doar din marile obiective turistice precum Taj Mahal-ul sau Qutub Minar-ul. Religiile, culturile, obiceiurile, limbile, dansurile clasice şi moderne, muzica, sporturile, posibilităţile recreaţionale şi de relaxare sunt infinite. Pentru a gusta adevărata Indie, porneşte cu noi în aventura vieţii tale.
Incepe aventura din sud cu cel mai mare oraş, metropola Mumbai. Cosmopolit, centru financiar, sediul industriei indiene de film de limbă hindi, piaţa de desfacere a produselor de lux, cu platforme petroliere, port şi chiar o platformă pentru revistele de inspiraţie occidentală ca "Verve", Mumbai oferă o viaţă incitantă atât în plină zi, cât şi noaptea. Ai de vizitat cluburi, mall-uri, parcuri, dar şi locuri încarcate de istorie. Gateway to India, Taj Mahal Hotels, Colaba Causeway, Chhatrapati Shivaji Maharaj Vastu Sangrahalaya, Secretariatul, sinagoga Keneseth Eliyahoo, Mayo Road, University Library, Rajabai Clock Tower, High Court, General Post Office, Churchgate Station, Flora Fountain, Town Hall, Victoria Ternimus (gara Mumbai), Crawford Market toate au o frumuseţe eternă, iar plajele Chowpatty Beach şi Juhu Beach sunt pline până la refuz atât de turişti, cât şi de localnici; este neobişnuit să-i vezi pe indieni cum intră în mare îmbrăcaţi, dar nu are de ce să te mire căci la ei goliciunea este încă un subiect taboo, mai ales când ne referim la ea în public.
Zona fortului este locul unde a început Mumbai-ul european, întâi prin portughezi, apoi britanici; linia unde s-a aflat fortul este încă vizibilă, deşi clădirea a fost distrusă, dar poţi admira faţadele vechi, unele datând din secolul al XIII-lea. Insula Elephanta este unul din cele mai importante temple în peşteră dedicat unui zeu hindus din ţară. Călătoria va fi cu atât mai palpitantă, căci drumul până acolo va fi făcut cu un vaporaş. Templul este dedicat lui Shiva, statuia căruia stă în centrul sălii întunecate, veghind asupra vizitatorilor.


Peşterile de la Kanheri, unde peste 100 de monumente buddhiste cioplite în stâncile din granit privesc spre Marea Arabiei şi ruinele fortului portughez de la Bassein constituie un bun motiv de a scăpa de aglomeraţia urbană şi de a te relaxa într-o zonă rurală liniştită.


Apoi te poţi întoarce pentru a te plimba pe Marine Drive şi a merge la Mahalakshmi Race Course în sezonul curselor; poţi de asemenea participa la Kala Godha Art Fair duminicile din noiembrie până în februarie şi la festivalul Ganpati, închinat lui Ganesh, când statui ale zeului sunt plimbate pe străzi şi în final scufundate în mare.

Să vizitezi peşterile de la Aurangadab, Ajanta şi Ellora înseamnă să vezi mai multe minuni în aceeaşi zi. Acolo, localnicii ajută la luminarea sculpturilor şi picturilor din peşterile cioplite în stâncă.


După ce vizitezi şi Pune, nu departe de Mumbai, poţi face un tur al micuţelor şi cochetelor localităţi din jur, care ascund fiecare secretele lor. Amarnath, Matheran, Karla, Bhaja, Bedsa, Nasik, Alibag, Ahmednagar, Kolhapur, Solapur şi altele constituie locuri unde poţi lega prietenii, mai ales fiindcă micuţilor le place să-şi exerseze engleza.


În KarnatakaBangalore, capitala statului, te aşteaptă cu porţile deschise pentru a face cunoştinţă cu ce reprezintă tehnologia informaţiei în India. Odinioară prin de parcuri şi înconjurat de păduri, oraşul nu mai respiră acum aerul proaspăt din cauza modernizării agresive şi extrem de rapide. Cu toate acestea, frumuseţea oraşului te va atrage şi vei vrea să vezi: Curtea Supremă, Vidhana Soudha, Cubbon Park, Seshadri Iyer Memorial Hall,, Bangalore Club, Government Museum, statuile incompatibile ale reginei Victoria, Edward al VII-lea şi Mahatma Gandhi, catedrala St. Mark, Raj Bhavan, Kempe Gowda Road, Karnataka Silk Industries Corporation, Grădina Botanică Lalbagh. Citeşte ziarele locale; vei găsi informaţii preţioase cu privire la festivaluri culinare, religioase, programul muzeelor şi cele mai atractive magazine.


Mysore se mândreşte cu fantasticul Amba Vilas Palace şi festivalul Dussehra (septembrie-octombrie), închinat zeiţei Durga, ce durează 10 zile. Se sărbătoreşte triumful binelui asupra răului, iar festivităţile includ: dansuri şi muzică carnatică, curse de cai, strângerea elefanţilor. Parcurile naţionale Nagarhole, Bandipur şi Mudumalai au parte de cele mai frumoase şi spectaculoase animale ale Indiei, totul în habitatul lor natural. Seria de localităţi Badami, Pattadakal, Aihole, Vijayanagar şi Hampi oferă numeroase temple şi peşteri pe care nu trebuie să le ratezi.


Sultanatele sudice Bijapur, Gulbarga, Bidar nu mai au măreţia de altă dată, însă contituie importante centre de influenţă sufi (mistici islamici).

Hyderabad îşi continuă expansiunea, însă uneori nu oferă respectul cuvenit clădirilor de patrimoniu. Vizitează: Salar Jung Museum, sediul Curţii Supreme, Badshahi Ashurkhana, Diwan Deorhi, Purani Haveli, Char Minar, Mecca Masjid, palatul Falaknuma sau Ramoji Film City. În Andhra Pradesh mai sunt şi alte situri de vizitat: Warangal, Palampet, Ghanapur, Vijaywada, Guntur, Amarvati, Anantapur, Penukonda, Alampur, Puttaparthi, Tirupati.


Păşim în Tamil Nadu, în capitala Chennai, locul naşterii dansului clasic Bharatanatyam. Pe lângă un spectacol de dans, poţi vizita obiectivele: catedrala San Thome, templul Kapalishwara, Muntele Sf. Toma, Vechiul Cantonament, Kamaraj Road, Vivekananda House, University Examination Hall, Presidency College, Public Water Works, Chepauk Palace, fortul Sf. George, Curtea Supremă, gara centrală, hotelul Connemara, Government Museum Complex. O promenadă pe Marina Beach este de neuitat.


În Mahabalipuram te aşteaptă: peşteri fermecătoare, formaţiuni stâncoase, statui, frize şi decoraţiuni sunt mărturia vie a cândva măreţului aşezământ. Peştera Tigrului, templul Varaha Cave, penitenţa lui Arjuna, Krishna Mandapa, templul Mahishamardini, Pancha Rathas, Shore Temple sunt gardienii muţi ai locului.


Oraşele Puducherry, Thanjavur şi Trichy îmbină arhitectura dominaţiei străine cu cea autohtonă, fiind un spaţiu în care sacrul şi profanul se împletesc de minune.
Madurai este readus la viaţă odată cu începerea festivalului Minakshi Kalyanam (aprilie-mai), celebrat în maiestuosul templu cu acelaşi nume din oraş. Să fii atent la: Ashta Shakti Mandapa, Potramarai Kulam, Panch Pandava Mandapa, Kambattadi Mandapa, Viravasanrataya Mandapa şi Pudu Mandapa, care sunt cu adevărat uimitoare.


În sudul statului sunt de asemenea multe de vizitat şi admirat: Rameswaram, Tirunelveli; iar alte destinaţii în Tamil Nadu sunt: Alagarkoil, Gingee, Panamalai, Srinivasanallur, Swamimalai, Tiruttani, Vrinchipuram şi multe altele. Dacă ajungi în sud în luna ianuarie poţi participa la Pongal, Festivalul Orezului. Boii sunt îmbodobiţi de fermieri şi fiecare sat fierbe un ceaun cu orez proaspăt recoltat; se aduce mulţumire pentru recolta din anul respectiv. Un alt festival important este Mandalapooja (noiembrie-decembrie), când cohorte de pelerini hinduşi umplu templele şi bazarurile din Kanniyakumari, în drumul lor către Sabarimala.
Vestul
Vestul aduce cu el o oază de relaxare, plaje şi peisaje de o frumuseţe răpitoare; cocktail-uri, spa, mâncare delicioasă, palmieri ... Paradisul pe Pământ. Goa, unde turismul este în floare, atrage turiştii prin calitatea serviciilor şi minunăţiile construite încă de pe vremea dominaţiei portugheze. In Panaji poţi să te bucuri de: Basilica of Bom Jesus, catedrala St. Catherine, Convent and Church of St. Francis of Assisi. Apoi poţi face o excursie până în Old Goa - Viceroy's Arch, Church of Our Lady of the Rosary, Ponda - Sri Mangesh Temple, Sri Lakshmi Narasimha Devasthan Temple, Sri Shantadurga Temple şi Margao - Largo de Igreja, Church of the Holy Spirit.


În Goa merită să mergi cu barca sau chiar să faci o croazieră să vezi păsările şi delfinii cu cocoaşă. Apoi treci şi pe la plantaţiile cu mirodenii: Savoi Verem Spice Garden şi Garden of Eden; te va uimi varietatea şi mirosul.

Kerala, care se bucură întâia oară de ploile musonului ce-i udă pământul pârjolit şi face vegataţia să explodeze după secetă, este diferită de restul Indiei prin satele tradiţionale de pescari, vânzătorii de cocos care urcă până în vârful copacului ca să-şi câştige pâinea şi canalel şi fâşiile înguste de sol pe care sunt înghesuite case micuţe, viu colorate care parcă plutesc pe apa ce le înconjoară de jur împrejur. Nu strică o plimbare în Kochi la: Mattancherry Jetty, Dutch Palace, Indian Pepper and Spice Trade Building, Paradesi Synagogue, Fort Cochin, St. Francis Church, Kerala Kathakali Center (unde poţi asista la un spectacol de dans clasic care va întrece şi cele mai înalte aşteptări).


Comunitatea dintre ape, unde viaţa simplă şi natura luxuriantă trăiesc în perfectă armonie, se luptă zi de zi pentru supravieţuire. Ameninţarea apelor este mare, însă oamenii s-au obişnuit să le fie prieten şi totul de la ziarele locale la lăzi cu mătăsuri sunt transportate cu barca. Toată zona este cunoscută sub numele de Kuttanadu, în apropierea Lacului Vembanad.

Ca şi Goa, Kerala are şi ea plaje care nu sunt mai prejos. Insulele Lakshadweep, cu frumuseţea lor idilică, sunt locul perfect pentru o vacanţă reuşită. Alte oraşe de vizitat ar fi: Bekal, Kannur, Kozhikode (Calicut), Taliparamba, Alappuzha, Angamali, Guruvayur, Kayankulam, Kollam, Kottayam, Munnar, Thrissur (unde în timpul festivalului Puram elefanţii sunt îmbodobiţi şi muzica şi dansul fac legea).
Estul
Începe prin a poposi în Kolkata, capitala Bengalului de Vest, unde oraşul îţi oferă oportunitatea de a simţi pulsul culturii bengaleze, trecute şi prezente, şi să ghiceşti grandoarea colonială de altă dată, în pofida faptului că degradarea contemporană nu te îmbie la visare. Nu rata în Kolkata: BBD Bagh, Curtea Supremă, Primăria, Raj Bhavan, Casa Scriitorilor, piaţa de flori de sub Podul Haora şi gara cu acelaşi nume, Babu's Ghat, Hotelul Oberoi, Kurnatuli Ghat (faimos pentru artizanii care realizează gravuri în lemn şi statui din lut pentru festivalul Durga Pooja), Palatul de Marmură, Rabindra Bharati Museum, Biblioteca Naţională, Grădina Botanică din Alipore, Grădina Zoologică, templul Kalighat; vei descoperi multe lucruri noi.


În timpul festivalului Durga Pooja, instituţiile publice aproape intră în colaps deoarece reuniunile de familie şi afluxul de populaţie nu se împacă prea bine cu birocraţia. Statuile pe care meşterii le fac sunt scufundate în râul Hooghly, moment ce încheie sărbătoarea ce durează aproape o lună.
Bhubaneshwar, capitala statului Orissa, se laudă cu o îndelungată istorie. Chiar împăratul Ashoka a luptat pe teritoriul statului în sângeroasa bătălie de la Kalinga. Vaste complexuri de temple înţesează zona: Parasumaresvara Mandir, Vaital Deul, Mukteshvara, Lingaraja, Yameshvara.
La Konark, Templul Surya întrece toate celelalte temple pe care le-ai văzut în capitală deoarece are forma uriaşului car al zeului Soare, tras de şapte cai şi având 12 perechi de roţi bogat ornamentate. Peşterile sunt şi ele des întâlnite în Orissa: mai ales cele de la Udaygiri Hill.
Patna, oraş străvechi de mare importanţă istorică, cândva purtând denumirea de Pataliputra, a fost centrul administrativ al imperiilor Magadha şi Maurya. Patna Museum, Har Mandir Sahib, Raj Bhavan sunt câteva din atracţiile locale. Important este târgul de animale de la Sonepur, o beţie continuă de culori şi imagini vibrante.


Varanasi este cel mai important oraş pentru hinduşi, un fel de Mecca hindus, unde orice credincios îşi doreşte să ajungă măcar o dată în viaţă. Aici există cea mai mare posibilitate de a atinge moksha sau de a se elibera din ciclul reîncarnărilor. Piaţa de mătăsuri şi cea a obiectelor din bronz sunt ticsite cu cele fin lucrate obiecte. Nu rata în Varanasi: Dasaswamedh Ghat, Asi Ghat, Tulsi Ghat, Shivala Ghat, Hanuman Ghat, Dandi Ghat, Harishchandra Ghat, Kedara Ghat, Mansarowar Ghat, Man Mandir Ghat, Jalasai Ghat, Manikarnika Ghat toate urmând linia Gangelui.



Lucknow, capitala Uttar Pradesh-ului, este un oraş mare dar liniştit, unde principalele atracţii se împart în două grupuri: clădirile musulmane romantice şi îngălbenite şi clădirile practice britanice. Festivalul zmeielor este amuzant şi relaxant. Kanpur a avut parte de o istorie care a răvăşit aşezarea şi care acum îşi lasă amprenta pe mult prea rapid industrializatul oraşel. Paan, specialitatea indiană de condimente aşezate cu mult tact într-o frunză de betel, îţi va produce o explozie de gusturi când va trebui să o bagi întreagă în gură; uneori poate fi dificil, căci nu toată lumea are o gură destul de mare.
Templul buddhist de la Bodh Gaya este un obiectiv obligatoriu; aici multe dintre vedetele degringolate de la Hollywood şi care se cred adepte ale acestei religii, vin să se reculeagă. După aceea trebuie făcută o oprire la Shanti Niketan, creaţie a maestrului Rabindranath Tagore.
In estul extrem şi aproape la nord sunt statele mai izolate. Assam, Nagaland, Manipur etc. sunt frumuseţi răpitoare naturale cu întinse plantaţii de ceai. Ceaiul de Assam sau Darjeeling este popular în lume; în Sikkim predomină văi adânci şi stânci abrupte; Guwahati zace pe cursul Brahmaputrei; Manipurul vine din urmă cu dansul clasic şi artele marţiale; în Meghalaya, pădurile de orhidee beneficiază din plin de muson, fiind unele dintre cele mai umede locuri de pe Pământ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu