duminică, 29 noiembrie 2015

INDIA - FÂNTÂNI ADÂNCI CU TREPTE


Cea mai frumoasa fantana din lume se afla in India
FÂNTÂNA CU TREPTE ABHANERI DIN CHAND BAORI, RAJASTHAN
Fântânile cu trepte sunt nişte construcţii decorate impresionant, unde pentru a ajunge la apa trebuie să se coboare pe nişte scări. In India sunt cunoscute sub numele de bawdi sau baoli. Primele astfel de bijuterii arhitectonice au început să fie construite, în jurul anului 200 e.N, în vestul Indiei şi au ramas, vreme de secole, un fenomen unic pentru această regiune. De altfel, astazi, fântânile cu trepte se întâlnesc numai în India şi în cateva regiuni din Pakistan. In Evul Mediu, numeroşi majarajahi şi-au împodobit domeniile cu aceste stranii şi impresionante fântâni, descoperite de arheologi în Gujarat, Rajasthan, Delhi, Madhya Pradesh, sau Maharashtra. Au fost descoperite vestigiile a sute de fântâni cu trepte. Imaginile de mai jos sunt de la Chand Baori, o faimasă fântână cu trepte din Abhaneri, Rajasthan şi, tot odată, cea mai adâncă şi mai largă din lume. Chand Baori a fost construită, în sec.al  9-lea, în oglindă cu Templul Harshat Mata. Monumentul are 3.500 de trepte, 13 etaje şi o adâncime de 30 de metri.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu