luni, 16 octombrie 2017

AQUILEIA


Pe parcursul a foarte mulți ani am intrat în Italia, totdeauna cu mașina, folosind rute de nord și mai târziu ruta iugoslavă prin Triest. Totdeauna, din dorința de ajunge în marile orașe, am neglijat să ne abatem spre antica Aquileia. Eram mereu preocupați de inteiorul acestei țări minunate peisagistic, citadin și, mai ales, artistic și istoric, țară neegalată în Europa din cele mai multe puncte de vedere.
Despre Aquileia citisem foarte multe în istoria romană și în unele lucrări privind vestigii arheologice și trecutul creștinismului. Când am călcat pentru prima dată în această localitate mică, cu pământul frământat de marșurile legiunilor, de copitele cailor romani, dar și de cele ale valurilor de invadatori barbari, am avut o surpriză din cele mai plăcute.
Din orașul antic au rămas doar puține vestigii, dar au rezistat bazele unei biserici antice, din sec.al 4-lea, peste care s-a înălțat, ulteior distrugerii sălbatice a hunilor, un lăcaș de cult maiestos, Basilica patriarhală din Aquileia, o cladire uimitoare ce păstrează până astăzi un extraordinar mosaic și a jucat un rol deosebit de important in evanghelizarea crestină a unei însemnate regiuni din Europa Centrală, în evul mediu.
De altfel am fost atras de istoria Bazilicii Sfânta Fecioară - Sfinții Ermacora și Fortunato care își are rădăcinile de prin anul 313 e.N (era nouă) și reprezintă astăzi un obiectiv de artă antică și medievală de cea mai mare valoare.
Istoric, orașul fondat în 181 e.A. a fost, la apogeul său, unul din cele mai importante orașe ale Imperiului Roman. Aquileia a fost și un centru religios creștin de prim ordin, între secolul al 4-lea și secolul al 15-lea, sediu al Patriarhiei de Aquileia.
Colonia latină (este vorba despre ultima colonie latină fondată, în continuare n-au mai fost decât colonii romane) a fost fondată în 181 e.A., sub conducerea a trei romaniPublius Cornelius Scipio NasicaCaius Flaminius Nepos și Lucius Manlius Acidinus Fulvianus. Trei mii de pedestrași, precum și cavaleri s-au stabilit acolo pentru a supraveghea peninsula Istria nesupusă și pe galii transalpini. Aquileia a devenit oraș în mai puțin de un secol. Aceasta înseamnă că așezarea avea în jur de 20.000 de locuitori pentru început. Aceștia proveneau din Picenum , Samnium și Campania fapt ce explică de ce colonia era latină și nu romană. 
După puțin timp, în 169 î.Hr., mai mult de 1500 de coloniști latini împreună cu familiile lor, conduse de triumviratul lui Titus Annius Lucius, Publius Decius Subulo și Marcus Cornelius Cethegus, s-au stabilit în oraș ca o armată ce constituia o garnizoană. 
Descoperirea câmpurilor de aur din apropierea Klagenfurului (Austria) modern, în 130 î.Hr., a adus în atenție colonia în creștere și a devenit în curând un loc de importanță, nu numai datorită poziției militare strategice, ci și ca centru comercial, în special în domeniul produselor agricole și viticole. De asemenea, i s-au ridicat ziduri de cărămidă considerabile.
In 90 e..A, colonia latină inițială a devenit un municipiu, iar cetățenii ei au fost atribuiți tribului roman Velina. Caesar a vizitat orașul în mai multe rânduri și a așezat tabăra de iarnă în apropiere în perioada 59-58 e.A.
Augustus a fost primul dintr-un număr de împărați care au vizitat Aquileia, în special în timpul războaielor panonice, dintre 12-10 e.A. Acesta a fost locul de nastere al fiului lui Tiberius de către Julia, fiica lui Augustus. Poetul roman Martial a lăudat-o pe Aquileia cape un paradis și loc de odihnă la bătrânețe.
In timpul domniei lui Augustus, Aquileia a fost proclamată capitală a celei de-a zecea regiuni a Italiei, Regio X Venetia et Histria.
In timpul războiului împotriva marcomanilor, în anul 167, orașul a fost puternic implicat. Fortificațiile sale au căzuseră într-o oarecare degradare în timpul păcii lungi. Cu toate acestea, când, în 168, Marcus Aurelius a făcut Aquileia cetatea principală a imperiului împotriva barbarilor din nord și est, a ajuns la vârful măreției sale și în curând avea o populație de 100.000 de locuitori. 
Impăratul Septimius Severus a vizitat orașul în anul 193 e.N., primul an de domnie.
In anul 238, când orașul a luat partea opoziției Senatului împotriva împăratului Maximinus Thrax , fortificațiile au fost reabilitate în grabă și s-au dovedit a fi suficient de rezistente pentru a rezista timp de câteva luni , până când Maximinus însuși a fost asasinat.
          Un palat imperial a fost construit în Aquileia, în care împărații au locuit frecvent după domnia înpăratului Dioclețianus.
            In sec.al 4-lea, Aquileia și-a menținut importanța. Impăratul Constantin s-a oprit  aici în nenumărate ocazii. A devenit un obiectiv naval și sediul Correctorului Venetiarum et Histriae. Aici fost înființată și o monetărie, cu producție mare de monede, iar episcopul catolic a obținut gradul de arhiepiscop metropolitan . Un conciliu ținut în oraș în anul 381 a fost doar primul dintr-o serie de concilii din Aquileia care au fost convocate de-a lungul secolelor. Cu toate acestea, orașul a jucat un și un rol în luptele dintre conducătorii secolului al 4-lea. In anul 340, împăratul Constantin al II-lea a fost ucis în apropiere, invadând teritoriul fratelui său mai mic, Constans 
Dezvoltarea orașului, în acea epocă, a fost atât de puternică, încât a fost comparat cu o a doua Romă.
Localitatea a fost însă asediată în anul 401 de Alaric, regale vizigoților și distrusă de armatele hunilor, conduse de Attila, pe la jumatatea secolului al 5-lea (452). Cea mai mare parte a acestei localitati încă zace sub dealurile de pământ învechit, așteptand tăcut scoaterea la lumină. Aceasta localitate ar putea închipui, mai târziu, cel mai elocvent exemplu de oraș roman timpuriu, din întreaga zonă mediteraneană (făcând abstracție de Pompeii și Herculanum).
In perioada medievală, Patriarhatul de Aquileia a cunoscut o evoluție proprie, aflându-se în repetate rânduri într-o poziție de adversitate cu Republica Veneția și cu patriarhatul rival din Grado, (Noua Aquileia).
Insemnatatea politică a acestei localități a fost preluată, nu după mult timp, de Veneția. Cu toate acestea, Aquileia și-a păstrat valoarea și puterea spirituală, devenind resedința episcopală, și rămânând în vigoare pânăî in anul 1751.
Patriarhatul din Aquileia a fost o reședință istorică însemnată, fiind considerată chiar cel mai puternic centru episcopal din nord-estul Italiei. Basilica patriarhală din Aquileia, este un obiectiv istoric spectaculos ce te  poartă pe aripi de visare prin șaptesprezece secole îndepărtate.
Acum localitatea este cu totul neînsemnată, cu numai circa 3500 de locuitori. Aproape că trece neobservată de turiști. 
Un episcop, pe nume Teodor, a construit aici un complex religios în formă de potcoavă, alcătuit din trei hale, însa acesta s-a dovedit insuficient pentru adunarea credincioșilor, astfel încat în anul 345, în locul lateralei nordice s-a ridicat o structură mai mare, potrivit nevoilor de la acea dată. Acea cladire a fost însă distrusă de hunii lui Attila, ea nefiind niciodată reconstruită.
După retragerea hunilor, foștii locuitori romani, printre care erau și mulți creștini, s-au intors in localitate, ei ridicand o noua constructie, pe ruinele leteralei sudice a vechii hale. După o perioadă de delăsare, în sec.al 9-lea, sub conducerea episcopului Maxentius, fiind sprijiniti material de Carol cel Mare (Charlemagne), creștinii au ridicat aici o adevarată catedrală. In ciuda unor distrugeri din secolul al 10-lea, datorate invaziilor maghiare, si a unui cutremur de pământ din anul 988, lucrările la catedală au fost terminate abia în anul 1031.
Măreață basilică de la trecerea dintre milenii a fost ridicată inițial în stilul romanic, însă elemente gotice au fost adăugate acesteia, în urma reparațiilor necesitate de cutremurul de pământ din anul 1348. Catedrala din Aquileia este o biserică cu tavan plat, zidită în formă de cruce latină, de către patriarhul Poppo, în anul 1031, pe locul vechii biserici creștine ridicate în anul 345. Aceasta va fi reconstruită în jurul anului 1379, cu elemente în stil gotic, de către patriarhul Marquard von Randeck.
Fațada bisericii, zidită în stilul romanic cu foarte puține influențe gotice, o fațadă plată și înaltă, terminată cu un fronton simplu. Imediat sub fronton este străpunsă de deschidere circulară închisă cu sticlă, iar mai jos, pe lateral, prevăzută, pe fiecare parte, cu câte o fereastră prelungă rotujită în partea superioară. Pe centrul fațadei, în partea mediană se află o deshidere largă, conturată de piatră, ce are în centru două deschideri jumelate despărțite de o colonetă. Toată fațada este străjuită pe laturile extreme și pe centru de patru întăriri prelungi de piatră, ca niște dreptughiuri prelungi. Prin fațadă biserica centrală foarte înaltă este legată de Biserica Păgânilor și de ruinele unui baptisteriu din secolul al 5-lea, printr-un culoar de piatra. Interiorul mareței catedrale cuprinde o navă centrală foarte spațioasă, cu două nave laterale mai înguste. In spate navele sunt separate de două rânduri de coloane, iar în față sunt adâncite în lateral.
Interiorul navei este pavat cu un mozaic impresionant datând din secolul al 4-lea. Mozaicul cu mare suprafață, realizat în secolul al 4-lea, a fost scos la lumină abia în anul 1909, când tencuiala de paviment adăugată peste acesta, în urma reconstrucțiilor, a fost îndepartată. Mozaicul de la Aquileia este considerat printer cele mai mari și mai bogate ale creștinătății occidentale
Mozaicurile prezintă mai multe subiecte: portrete ale ctitorilor, scene din Evanghelie, inscripții, motive geometrice si florale, cât și multe imagini cu păsări și animale. Este semnificativă scena care îi înfățișează pe cei 12 Apostoli, ca și pescari, împreună cu scena profetului Iona. Șarpanta și arcadele aparțin secal 4-lea, capitelurile sunt romane, iar decorațiunea transeptului aparține Renașterii. In present toată suprafața cu mosaic este protejată de o pltformă transparentă din sticlă groasă pe care am călcat cu mare grijă și reținere.
            Tavanul bisericii datează din anul 1526, iar frescele păstrate fragmentar datează din mai multe perioade: fresce din secolul al 4-lea s-au păstrat în capela Sfantul Petru, situată in zona absidei de mari dimensiuni; fresce din secolul al 11-lea, prezente chiar in absida cea mare; fresce din secolul al 12-lea, situate în așa-numita "Criptă a Frescelor", situată în partea estică a altarului.
            In renumita "Criptă a Frescelor", criptă carolingiană din sec.al 9-lea, este plasată în capătul estic, se află o serie de fresce impresionante. Capela a fost zidita spre a adaposti moastele crestinilor Martiri. Frescele înfățișează un ciclu de imagini despre originea creștinismului în Aquileia și viata Sfântului Hermagoras, primul episcop din Aquileia.
            Din nava stângă se poate intra într-o criptă excavată, unde s-au adunat obiecte rezultate din săpături, mai ales splendide pavimente în mosaic din sec.al 4-lea.
            Imediat lângă capela romanică din secolul al 11-lea, asezată în zona altarului, la începutul absidei stângi, pot fi văzute mai multe rânduri de construcție, datând din perioade diferite. Cel mai de jos datează dintr-o constructie romană din vremea împăratului Augustus; cel de la mijloc înfățișează materiale diferite, mai tarzii, iar ultimul este putin înnegrit, ca urmare a incendierii din timpul invaziei lui Attila. Ultimul strat de constructie și de mozaic este dominată de o serie de decoratii geometrice.
            In exterior, in spatele campanilei impozante din secolul al 9-lea si a absidei centrale, se află Cimitirul celor Căzuti, unde sunt inmormantați zece soldați căzuti în Primul Razbi Mondial, alături de Sfântul Hermangoras.
Zona anticei Aquileia a fost folosită de localnicii din secolele ulterioare pe post de carieră de piatră, foarte multe materiale fiind luate pentru noi constructii, ca și majoritatea vestigiilor antice. Astfel, nici o clădire din vremea romanilor nu s-a păstrat într-o stare apreciabilă până astăzi. Muzeele de Arheologie și Paleocreștin păstrează, însă, o colectie de mai bine de două mii de artefacte, precum inscripții, statui și relicve găsite în șantierul arheologic de la Aquileia. In Muzeul de Arheologie se remarcă o serie de portrete, printer care cel al împăraților Tiberius și Augustus tânăr.
Aquileia, este considerată a fi cea mai întinsă localitate romană neexcavată complet nici până astazi, este trecută pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Actuala biserică (romano-catolică) păstrează în ea urmele bisericii creștine din secolul al 4-lea, o parte însemnată dintr-o veche mănăstire benedictină și un muzeu paleo-creștin.
In apropierea bisericii cu campanilă detașată, săpăturile au pus în valoare unele resturi ale orașului roman, precum Via Sacra (în spatele bisericii) care ducea la portul fluvial de pe râul Ntissa, locuințe și forul.
Când am plecat de la Aquileia spre Veneția nu simțeam că mă apasă secolele ci că aveam aripi spre mileniile Italiei.Părăseam un loc plin de un trecut unic și de artă.

Basilica din Aquileia

Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Imagini pentru Aquileia

Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
Basilica din Aquileia
La basilique d'Aquilée (Aquileia) en Italie  (photos)


Imagini pentru Aquileia

Imagini pentru Aquileia




Imagini pentru Aquileia

Imagini pentru Aquileia

Imagini pentru Aquileia

Imagine similară

Imagini pentru Aquileia






















luni, 9 octombrie 2017

UDINE


In anii ce au urmat lui 1990 am făcut cu Carmen, soția mea de peste o jumătate de seol, trei călătorii lungi în Itala. Situația de război civil din Jugoslavia nu ne-a permis decât să alegem o rută mai lungă, prin Austria. Era o rută anevoios de accesat datorită problemelor grele impuse de obținerea unei vize de turist spre țările occidentale, care clamaseă înainte de 1989 dreptul la libera circulație.
Ca atare am urmat traseul ce ne-a condus prin Ungaria spre Klagenfurt, Villach, în Austria, și de acolo în Italia spre Udine și mai departe. De cum intram în Italia aveam parte de o autostradă minunată spre sud, minunată mai ales pentru că străbătea un culoar prin Alpi și ne oferea priveliști splendide. Noi am fost toată viața niște iubitori împătimiți ai munților, dar nu atât de spectaculoși. Nu aveam voie nici să ne gândim la libertatea de a urca în munți din afara României.
Pe acest traseu ne-am oprit de fiecare dată la Udine, unde respiram din plin aerul libertății și, desigur aerul bogăției arhitecturii și artei italiene inegalabile în bătrânul nostru continent.
Udine, orasul cu cca 100.000 locuitori este capitala a regiunii istorice și geografice Friuli, situată în regiunea autonomă Friuli-Veneția Juliană. Este deasemeni capitala (capoluogo) Provinciei Udine.
Mărturiile istorice vorbesc de existenta locuitorilor pe acele meleaguri încă din prioada neolitică. O legendă veche maghiară spune ca Attila (? -453), marele conducător sălbatic a  hunilor a vrut să se stabilească provizoriu acolo pe un deal amenajat, pe timpul când asedia Aquileia. Era timp de iarnă și dorea vizibilitate. El a instruit soldatii să aducă în cască și pe scuturi pământ, pentru a înălța terenul care era plat și trebuia înălțat.
Așa s-au pus bazele așezării pe un teren construit în formă patrată. Zona a crescut în importanță și, în 983, Udine a fost menționat pentru prima data datorită faptului ca împaratul Otto al II-lea a donat castelul local Patriarhului de Aquileia. Pe la 1300 orașul a devenit, în cele din urmă, important centru economic și de meserii pe măsura declinului Aquileiei și a așezării apropiate Cividale.
Din 1420 (7 iunie 1420), când a fost cucerit de Republica de la Veneția, până în 1797, orașul a devenit al doilea mare oraș al Republicii Veneția și s-a desfințat patriarhatul de Friuli. Apoi a intrat trecător în administrarea Franței, pe timpul războaielor napoloniene. După Restaurație a trecut în posesia imperiului austriac, fiind inclus in Regatul Italiei abia în 1866.
In timpul Primului Razboi Mondial, Udine a devenit sediul Inaltului Comandament Italian și a fost denumit "Capitale della Guerra"- capitala razboiului. In 1918 a fost ocupat de austrieci până după batalia de la Vittorio Veneto. După victorie a devenit capitala provinciei Friuli care a inclus provinciile actuale Gorizia, Pordenone si Udine.
Orasul a fost sub directa administrare germana între 1943 si până la incetarea razboiului, în 1945. Aceste sumare date istorice sunt utile oricarui călător care doreste să viziteze orasul vechi Udine, pentru că palatul, bisericiile si monumentele nu pot fi înțelese, ca nicăieri, decât din prisma istoriei pe care obiectivul îl înglobează.
Centrul vechi, istoric, al orașului trebuie batut cu piciorul, ca de altfel toate orșele, pentru ca multitudinea cladirilor istorice să poată fi admirate în adevărata lor măreție mult mai atent. Oricum, circulația mașinilor este restrânsă în aria veche a orașului și chiar de te-ai încumeta să circuli pierderea timpului pe straduțele înguste și intortocheate te va dezarma.
Cu obăznicia primilor ani de circulație prin calaltă Europă eu am parcat mereu în locuri puțin indicate, unde localnicii aveau acces numai cu utorizații spaciale așezate pe bord. Totdeauna, în astfel de situații am așezat și eu pe bord o foaie îtoarsă, sau parțial acoperită de o broșură, aceasta pentru o eventuală inducere în eroare a controlorilor de parcări
Am început vizita orașului prin a merge spre Piata 26 iulie, adică spre a intra în centrul vechi. Drumul duce pe Via Poscolle - Via Cavour spre Piazza di Liberta și dacă se vrea se poate mearge spre sud prin str. Manin spre Piazza Patriarcato. Spre nord se poate merge pe Suttomontesi apoi pe vialle Portanouva.
Străduțele sunt întortocheate, dar orice udinez te îndrumă cu amabilitate în cazul în care îl intrebi despre o anumită destinație. Orașul are și metrou, o stație importantă a lui se află chiar în fața Universității orasului, unde tinerii stau la o cafea, la cele 2-3 terase din zona statiei de metrou.
In piața principală, Piazza della Liberta, se afla Primăria, adică Loggia del Lionello, construită între 1448-1457 în stil gotic venețian.
Vis-a-vis se află un turn cu ceas, Torre dell'orologio, copie fidelă a celui din Piazza San Marco din Veneția. Construcția ceasului a început în 1448 după proiectul unui bijutier local cu renume, Nicolo Lionello, și a fost reconstruit în urma unui incendiu, în 1876. Tot în Piazza della Liberta se afla Loggia di San Giovanni, construită în stil renascentist.
In acelasi areal se află alte monumente remarcabile precum Fontana de Giovanni Carrara, construită de un arhitect de la Bergamo în 1542, Statuia Dreptații sau a Justiției, din 1614, si alte statui precum cele ale lui Hercule, Cacus și Statuia Păcii realizată în 1819, donată de catre împaratul Francisc I pentru încheierea pacii conform Tratatului de la Campoformido.
Trebuie de asemenea vizitată vechea resedință a patriarhilor de Aquileia, Palatul Patriarhal, înalțat de catre Giovanni Fontana în 1517, pe locul unde a fost distrusă catedrala inițială de un cutremur, în 1511.
Catedrala din Udine este un edificiu a carei construcție a început în 1236 pe un plan de cruce latină, cu trei nave și capele de-a lungul laturilor. Biserica a fost sfințită în 1335 - Santa Maria Maggiore.
La inceputul sec.al 18-lea, pe cheltuiala unei familii bogate, Manin, s-au facut transformări atât la exterior cât și pe interior. In incintă se află multe opere de artă, iar la parterul turnului clopotniță, construit în 1441, se află o capelă decorată cu fresce ale unui artist renumit, Vitale da Bolognia, în1349.
Centrul orașului este dominat de Castelul construit de venetieni în 1517, într-o fortificație lombardă distrusă de marele cutremur din 1511. Aspectul actual datează din perioada renașterii, în urma intervențiilor lui Giovani da Udine, care a terminat lucrările în jurul anului 1550. Acum, castelul se poate mândri cu una din sălile cele mai vechi ale Parlamentului European, dar din păcate nu se vizitează.
Ne-a mai placut o biserică deosebit de frumoasă cu fresce din secolul al 18-lea, numită Santa Maria della Purita, și Biserica San Nicolo-tempio Ossario, din piațeta cu acelasi nume.
Pe straduțele mici din centrul istoric se poate ajunge lesne, fără mari eforturi de deplasare, în Piata 1 Martie, Piata Garibaldi, Matteotti, Patriarcato, fiecare, în sine, mici bijuterii arhitectonice.
Orasul are de asemenea o gradină botanică mentionata de Hemingway in romanul sau celebru "Adio arme", darn u am avut timp și nici dorință să o vizităm.
Teatrul orasului nu este mare dar este o constructie frumoasă, adaptată numărului de locuitori.
Strazile din afara centrului vechi istoric sunt strajuite de arbori, sunt frumos gospodarite si în general perpendiculare pe zona veche a orasului, Bineinteles ca magazinele mari, gen mall-uri, s-au plasat ușor în afara orașului.
Dar in centrul istoric se află, totuși, multe magazine, stilate, în general de firma și o galerie mică comercială în care se află o librărie în care am fost placut surprinsi de faptul ca nu numai tineri ci si persoane mai... avansate in varsta se informași asupra cartilor si nu numai. Eu căutam numai cărți în limba franceză și numai istorico-enciclopedice. Prețurile ușor mai mari decât la noi la cărți, dar la DVD, CD sau jocuri prețurile mi-au părut aliniate.
Pentru turiștii care, întâmplător au drum prin zonă și își permit câteva ore de petrecut în acest oras, îi sfătuiesc să se oprească să respire puțin din atmosfera civilizată, patriarhală și încărcată de istorie pe care o respiră centrul vechi, istoric, al orasului.
Orașul este minunat așezat între munții înalți și coasta de nord a Mării adriatice, la o distanță de 64 Km de Trieste și la 99 de Km de Veneția. Mulți ani, noi am urmat numai drumul Veneției, ca punct de plecare spre centrul și vestul Italiei. Trieste l-am vizitat la câșiva ani după deblocarea traseului prin Serbia, Croați și Slovenia, pe autostrada construită încă din timpul lui Tito.
Castelul și biserica castelului sunt situate pe un deal cu vedere spre oraș.
Catedrala (Domul) și turnul clopotniță (campanila) sunt construite pe locul baptisteriului cel vechi. Giovanni Martini a pictat,  în 1501, retablul cu Sf. Marcu și Sf. Ioan Botezătorul și Sfinți Ștefan, Ieronim, Ermacore și Anton monahul și pe prea fericitul Bertrand, care se află în capela San Marco a catedralei. Același pictor a realizat retablul Sfintei Ursula, datat în 1507 pe verso, pentru biserica Sfântul Petru Martirul. Partea centrală se află acum în Pinacoteca di Brera din Milano, iar o altă parte se află într-o colecție privată. Cele două retabluri, demonstrează cunoștințele sale privind operele lui Alvise Vivarini și ale lui Cima da Conegliano, fiind legate de școlile de pictură Quattrocento în Friuli.
Opere celebre se găsesc și în Biserica Sf. Francisc, în Loggia de Lionello și San Giovanni, în capela Manin, palatul Strassoldo Mantica, în Piața Matteotti, frumoasă piață pătrată folosită drept piață comercială, în eleganta  Piață a Libertății, în stil venețian și în Piața San Giacomo, care reprezintă inima orașului împreună cu Mercatovecchio (Piața veche).
Orașul deține, de asemenea, câteva picturi de Tiepolo, cel mai mare pictor italian din sec.al 18-lea.
In Piața 1 Mai se află biserica elegantă numită Santuario della Beata Vergine delle Grazie (reconstruită în 1495).
Principalele muzee sunt muzee de istorie si galeriile de artă situate în castel, Muzeul eparhial și Galeriile Tiepolo din Palatul Arhiepiscopal, Muzeul Etnografic din Friuli, Muzeul de artă modernă și contemporană din Casa Cavazzini, sala Rimembranza Brigata Alpina, Galeriile Progetto ale palatului Valvason Morpurgo și Galleria Tina Modotti celebră fotografă din Udine, de altfel manechin, actriță și activistă revoluționară.


Imagini pentru Udine   Italie
Udine - poziționare geografică
Imagini pentru Udine   Italie
Piazza della Liberta - în dreapta coloană cu leul venețian
Imagini pentru Udine   Italie
Piazza della Liberta și stânga Loggia del Lionello - în față
Loggia di San Giovanni și Turnul cu ceas și Castelul.
Imagine similară
Udine - Loggia del Lionello
Imagine similară
Loggia del lionello - Primăria - în stânga Piazza della Liberta
Imagini pentru Udine Loggia di San giovanni
Loggia di San Giovani și Turnul cu ceas identic cu cel din
piața San Marco din Veneția.
Imagini pentru Udine Torre dell'orologio
Udine - Torre del 'orologio
Imagini pentru Udine -Giovanni Carrara
Udine - fontana di Giovanni Carrara
Imagini pentru Udine   Italie
Udine - Vedere din Piazza della Liberta
Imagini pentru Udine - duomo
Udine - Duomo - Santa Maria Annunziata
Imagini pentru Udine - duomo
Udine - Duomo
Imagine similară
Udine - vedere din fa'a Loggiei Di San Giovanni și coloana
cu leul venețian.
Imagini pentru Udine - palazzo Patriarcale
Udine - Palazzo Partialcale
Imagini pentru Udine - palazzo Patriarcale
Udine - Palazzo Patrialcale.
Imagini pentru Udine - galeries Tiepolo
Udine
Imagine similară
Udine - Castelul construit de venețieni în 1517
Imagini pentru Udine - Castello
Udine - Castelul și piața din fața sa.
Imagini pentru Udine - Castello
Udine - Castelul construit în 1517 de venețieni domină Piazza
della Liberta, centrul orașului.
Imagini pentru Udine - Santa Maria della Purita
Udine - strada din spatele Turnului cu ceas
Imagine similară
Udine - Biserica San Francesco.
Imagine similară
Udine - Arco Billani - spre Castello.
Imagini pentru Udine - Santa Maria della Purita
Udine - Piazza della Liberta - în față Loggia di San Giovanni
iar în dreapta Loggia del Lionello.
Imagini pentru Udine - Santa Maria della Purita
Udine- Biserica Santa Maria del Castello.
Imagine similară
Udine- Oratorio della Purita
Imagine similară

Udine - Tempio Ossario pentru Primul Război Mondial
Imagini pentru Udine - Piazza Garibaldi
Udine - Piața și monumentul Garibaldi.
Imagini pentru Udine - Piazza Matteotti
Udine - Piazza Mateotti.
Imagine similară
Piazza Patriarcale și biserica Sant'Antonio abate și
Palazzo Patriarcale.