joi, 13 aprilie 2017

VIENA - FRANZISKANERKIRCHE


Franziskanerkirche - Biserica Franciscanilor
Biserica Franciscană din Viena (Franziskanerkirche) este o clădire renascentist[ neobișnuită care mai târziu a suferit modificări în stil baroc. Se află în nucleul medieval al orașului, nu departe zona universitară veche. Este plasată într-un colț oarecum ascuns, puțin fregventat de turiști. In fața bisericii de deschide o mică piață italienescă și mai multe cafenele, restaurante și magazine de antichități.
Lăcașul este dedicat Sfântului Hieronymus, care este reprezentat deasupra intrării principale. Piața din fața bisericii este decorată cu o fântână ce are în centru o statuie a lui Moise și un bazin octagonal.
Biserica a fost construită în anul 1603 pe un loc care a fost ocupat anterior de biserica unei mânăstiri. Acea biserică mai veche, a fost dedicată tot Sfântului Hieronymus. Biserica precedentă a franciscanilor din districtul de astăzi Mariahilf a fost distrusă de turci la asediul din 1529.
Stilul clădirii este predominant în Renașterea târzie sud-germană, notabilă fiind fațada, ferestrele ascuțite și ornamentele. Poarta de intrare menționată mai sus, ca purtătoare a imaginii Sfântului Hieronymus, a fost adăugată mai târziu, în 1742, și este realizată în stil baroc, prin urmare nu se potrivește întru-totul cu restul clădirii.
Interiorul s-a ornamentat în stil baroc. Altarul a fost realizat de artistul italian Andrea Pozzo. Orga bisericii (Wöckherlorgel) a fost executată în 1642 și este considerată cea mai veche din Viena. O alta atractie este reprezentată de relicve ale Sfântului Anton. Cele mai multe dintre ornamentele interioare au fost realizate înainte de 1720.
O excepție importantă este mormântul pentru Pater Petrus Pavlicek, franciscan din Viena. Acesta a început o mișcare rozariu care este acum o organizație internațională. A murit în 1982, dar mișcarea sa este destul de activă, cu câteva sute de mii de membri. Petrus Pavlicek este în curs de a fi beatificat. Mormântul său a fost reînnoit în 2001 și este în prezent o caracteristică modernă în interiorul barocului.
O altă caracteristică interesantă a bisericii franciscane este catacomba mormintelor de sub biserică. „Familiile“ monastice ale minoriților, capucinilor și fanciscanilor au fost receptoare populare de cadavre ale unor nobili și oameni bogați. Sicriile cu cadaver au fost depozitate sute de ani în subsolurile bisericilor acestor  călugări. Acest mod de adăpostire a morților s-a aplicat și la Michaelerkirche precum și la biserica capucinilor (Kapuzinerkirche) unde se află sarcofagele imperiale Habsburg. Catacomba de sub Biserica franciscană nu este deschisă publicului și, prin urmare, nu este foarte bine cunoscută.
Există aproximativ 1.000 de oameni îngropați în acest mormânt colectiv. Mulți dintre ei au fost nobili așa că au tentat pe jefuitori. Când trupele napoleoniene au invadat și jefuit Viena, soldații francezi au deschis catacomba franciscană și au distrus multe dintre sicrie în căutarea bijuterii. Multe dintre cadavre sunt mumificate datorită mediului. După ce s-au retras francezii, catacomba a fost închisă din nou și nu s-a deschis  mai mult de un secol.
Cu câțiva ani înainte de al doilea război mondial, monahii a deschis din nou și au găsit mizeria lăsată de francezi după ce au plecat. Un călugăr a decis să facă curat (adică să adune părțile de cadavre mumificate și să le pună din nou împreună în sicrie), dar el a murit, probabil de la o infecție. Ca rezultat, mormântul colectiv a fost închis din nou și renovat în mod corespunzător abia în anul 1970.
Punctele de atractie din preajma acestui lăcaș includ Mozarthaus, Casa de Muzică și Muzeul de Arte Aplicate într-o direcție și Stephansdrom în direcția opusă.

Imagini pentru franziskanerkirche wien

Imagini pentru franziskanerkirche wien

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru franziskanerkirche wien

Imagini pentru franziskanerkirche wien

Imagini pentru franziskanerkirche wien

Imagine similară



joi, 6 aprilie 2017

VIENA - DOMINIKARNERKIRCHE


Biserica Dominicană (Dominikanerkirche)
Biserica Dominicană (Dominikanerkirche),este cunoscută și sub numele de Biserica Sfânta Maria Rotunda și este o biserică parohială veche și, în plus,  Bazilica Minoră în centrul istoric al Vienei. Cea de astăzi este a treia biserică construită în același loc în decursul timpului.
Prima biserică de pe acest loc a fost construită în 1237 de către călugării dominicani nou sosiți, pe o parcelă de teren alocat în anii 1225-1226 de ducele Leopold al VI-lea. Biserica a fost lărgită între 1240-1270 și i s-a adăugat un nou cor, în 1273. O serie de incendii audeteriorat vechea biserică astfel că a devenit necesară construirea unei noi biserici gotice între 1283 si 1302. Nava lăcașului a fost extinsă între 1458 și 1474. Biserica cea nouiă a constat dintr-o navă cu cinci bolți în cruce și două coridoare.
Biserica a fost grav avariată în timpul primului asediu al Vienei de către armata turcă, în 1529. atunci Corul a fost demolat, iar nava a fost refăcută parțial în partea de jos. Cu timpul clădirea a intrat într-un proces continuu de degradare.
Perioada Contrareformei nu a permis starea de degradare a bisericii. In 1631 Dominicanii au început să construiască o biserică nouă cu formă alungită și cu o cupolă, urmând planul lui Jacopo Tencala, arhitect al prințului Maximilian de Liechtenstein. Constructorii noului lăcaș au fost Jacopo Spacio, Cipriano Biasino și Antonio Canevale. Ei au introdus la Viena stilul baroc al Italiei. Prima piatră la temelie a fost pusă de către împăratul Ferdinand al II-lea, la 29 mai 1631. Lucrarea structurală a fost terminată în 1634 iar sfințirea a avut loc la 1 octombrie 1634. Unele lucrări de finisare s-au prelungit până în 1674. Biserica a fost ridicată la rangul de basilică minor în 1927, sub numele de "Basilica Rozariu ad S. Mariam Rotundam".
Fațada are aspect impresionant și a fost construită în stil roman-lombardic cu coloane dominante, sprijinind cornișa. Arhitectura sa conduce la biserici baroce timpurii din Roma, care, la rândul lor, se bazează pe fațada bisericii dominicane Santa Maria Novella din Florența. Deasupra portalului se pot vedea statuile Sfintei Ecaterina de Siena și a Sfintei Agnes Montepulciano, ambele în genunchi la picioarele Fecioarei, patronul spiritual al acestei biserici. Pe ambele părți ale portalului sunt practicate două nișe cu (pe partea stângă) statuia lui Ludwig Bertrand și (pe dreapta) Sfântul Rose din Lima. In partea de sus a fațadei este un fronton dreptunghiular mare, cu o fereastră de fronton.
Interior [modifică]
Biserica prezintă o navă centrală lungă, flancată de trei capele laterale pe fiecare parte, un transept, un cor și o absidă. Naosul este de aproximativ 25 metri lungime, lățime de 14 metri, și 22,10 metri înaltime. Cupola ajunge la o înălțime de 23,80 metri. Deasupra fiecărei capele laterale se află o galerie cu un balcon de mică adâncime.
Interiorul ornat cu grijă impune prin arhitectura sa și prin stucaturile rafinate. Ferestre semi-circulare permit o lumină moale pe frescele tavanului bolti. Acestea sunt opera lui Matthias Rauchmiller (1675), în care se simte în culori și compoziție influența lui Peter Paul Rubens. Ele descriu în 46 de scene viata Fecioarei Maria. Pictorul influent Carpoforo Tencalla, a decorat în același timp, absida în jurul altarului principal cu două picturi cu caracter istoric ce amintesc de victorii creștine, în bătălia de la Muret (1213) și în Bătălia de la Lepanto (1571). Tencala a adăugat, de asemenea, unele picturi pe pereții laterali ai capelelor. Fresca din cupola a înlocuit o lucrare anterioară de Nikolaus van Hoy (1674), atunci când noul dom a fost construit în 1820. Fresca domului datează din 1836 și este realizată de Franz Geyling. Acesta prezintă pe Fecioară cu Pruncul sub lumina aurie a Treimii, înconjurați de îngeri în genunchi.
Medalioanele din cele patru coloane de sprijin sunt opera unui artist necunoscut, ilustrând trei papi din ordinul dominicanilor (Inocențiu V, Papa Benedict al XI-lea și Pius al V) și Sfântul. Antonie din Florența. Cele mai mari statui din aceste coloane, prezintă pe cei patru doctori de început ai Bisericii creștine (Jerome, Grigore cel Mare, Augustin și Ambrosius), toate sculptate de un artist local.
Absida este dominată de un retablu impunător roșu-marmorat, din lemn, în stil baroc și realizat în 1839-1840 de Carl Roesner. Acesta a înlocuit vechiul altar degradat. Inconjoară pânza mare (720 cm x 430 cm) de Leopold Kuppelwieser (1840), flancat de coloane corintice roșii. El descrie instituirea de către Papa Pius al V-lea a Sărbătorii Rozariului. Tabernacolul datează din 1885 și este realizat din alamă aurită.
Amvonul aurit datează din anul 1700 și a fost executat de Matthias Steinl. Acesta a fost modelat după o gravură de Jean le Pautre (1618-1682), care acum poate fi vazută la Martin von Wagner, în Muzeul din Würzburg, Germania. Antependium-ul prezintă un glob albastru înconjurat de un rozariu și mai jos, în medaillon, motto-ul "toto diffunditur orbe" (răspândit peste tot în lume). Pe bolta amvonului Duhul Sfânt, reprezentat sub forma unui porumbel, este înconjurat de un halou de lumină și de îngeri în ipostaze elegante.
Altarul Sfântului Dominic: deține o pictură de Tobias Pock (1655), ilustrând sfântul în adorația Sfintei Treimi. Statuia de pe Predella este o copie a "imaginii Adevărate a Sfântului Dominic" în biserica de pelerinaj din Soriano, Calabria, sudul Italiei. Nișele conțin statuile (mai jos) Sfântul Leopold și Sfântul Florian, și (mai sus), Sfânta Ecaterina din Alexandria și Sfânta Barbara.
Arhiducesa Claudia Felicitas, a doua soție a lui Leopold I, împărat Roman, a fost înmormântată la vârsta de 22 ani în cripta acestei capele. Ea a murit pe 2 septembrie 1676.
Altarul lui Ioan de Nepomuk, este situat pe pilonul de trecere. Pictura a fost executată de un maestru necunoscut. Cele patru statui (Anton din Padova, Vincent Ferrer, apostolul Petru, și Severin von Norici) au fost sculptate de Lorenzo Mattielli, în 1724. In partea de sus a volutelor a adăugat figuri feminine  alegorii de credință și speranță.
Fiecare dintre cele șase capele este dedicată unui sfânt, descris în pictura de deasupra altarului. Altarele sunt opere nepretențioase ale unor ateliere diverse. Statuile sunt de o calitate diversă.

Imagine similară

VIENA - DENKMAL FRANCISC I - HOFBURG


Francisc I Denkmal din Hofburg, piața In der Burg
Acest dinast a avut  o domnie farte lungă, fiind primul împărat austriac, între 1804-1835, cu numele de Francisc I și ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană între 1792-1806, cu numele de Francisc al II-lea.
Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc.
A fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de Spania.
Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul razboaielor napoleoniene și a mai suferit cateva înfrângeri dupǎ Austerlitz. Căsatoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severǎ înfrângere. Dupǎ abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a sasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al "Sfintei Aliațe" la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi harți a Europei si restaurarea domeniilor stravechi ale lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de natiune germana, care fusese dizolvat).
ncă din timpul vieții, cu 15 ani înainte de moartea sa, împăratul Francisc I a exprimat într-un testament scris de propria mână dorința executării unui monument pentru amintirea sa. Dorea ca lucrarea să fie executată din marmură și să fie situată fie în biserica Carol, fie în biserica curții. Dar la moartea împăratului cancelarul său, Metternich nu mai trăia pentru a-I îndeplini dorința.
S-a considerat că o astfel de “glorificare artistică” trebuia să ocupe un loc mai important. Proiectul monumentului a fost reluat de succesorul său, Ferdinand I, după moartea lui Francisc I, în 1835.
Forța motrice a realizării acestui monument a fost a patra soție a împăratului Francisc I, Carolina Augusta de Bavaria, promotorul neobosit al mitului privind pe "bunul împărat Franz".
Până la finalizarea și dezvelirea monumentului, în 1846, au mai trecut încă 11 ani.
Arhitecți celebri vienezi au prezentat propuneri diverse. De la început au existat discuții dacă împăratul să fie reprezentat ca un împărat roman sau ca un Kaiser adaptat timpului său.
Academia vieneză nu a putut lua o decizie, așa că autoritatea imperială a trebuit să organizeze o nouă competiție.Milanezul Pompeo Marchesi (1789 - 1858), care nu a participat la licitație, a primit contractul.
Acest sculptor, Marchesi, preluase o altă comandă de executare a unui memorial al împăratului Francisc I-ul pentru orașul Graz Memorialul din Graz a fost inaugurat  înainte a celui din Viena, în 1841. Problema a provocat rapid un foarte mare scandal în lumea artei. La un moment dat s-a avut în vedere angajarea lui Canova, dar Marchesi a reacționat pompt.
La începutul verii anului 1841, Marchesi a venit la Viena cu desenele și modelele finisate. Modelele de lemn au fost expuse în Gloriette (Palatul Schönbrunn). Piesa turnată a fost realizată în bronz de turnătoria Manfiedini din Milano, dar și cea din Graz.
După analiza altor variante în cele din urmă monumental lui Francisc I a fost instalat în curtea interioară a palatului Hofburg, curte numită In der Burg. La început au fost luate în considerare locațiile din spașiul Burgplatz, devenită Heldenplatz din 1878 și Ballhausplatz. S-a luat în calcul și trasferarea coloanei Marien din piața Am Hof în Freyung pentru crearea locului necesar
In partea din spate a monumentului se află aripa Amalientrakt în care a locuit împărăteasa Elisabeta mai târziu. In aripa Leopoldtrakt din stânga monumentului a locuit și activat Franz Joseph I, iar mai înainte cu un secol împărăteasa Maria Teresia (astăzi sediul președintelui republicii). La 18 octombrie 1842 la a 29-a aniversare a bătăliei de la Leipzig, s-a pus piatra de temelie a monumentului în cadrul unei ceremonii.
Ceremonia de inaugurare s-a stabilit pentru ziua de 16 iunie. 1846, care corespundea cu aniversarea zilei de întoarcere a  împăratului Francisc I la 16 iunie 1814, de la negocierile de la Paris privind pacea de după plecarea lui Napoleon. Atunci s-a sărbătorit sfârșitul lui napoleon, dar el s-a întors. Atunci, în 1814, Metternich a propus organizarea unui congres la Viena în 1815.
Acest eveniment al inaugurării a fost imortalizat de pictorul Peter Krafft cu biserica Carol în fundal. Lucarea este menținută acum în apartamentele imperiale din Hofburg.
Statuia împăratului, din partea de sus a monumentului, reprezintă o inspirație după o statuie imperială romană, iar partea de jos, cea a soclului și a bazei, este minunat și dens împodobită cu alegorii, totul din bronz
Cele patru alegorii de sex feminin așezate pe colțuri simbolizează dreptatea, puterea, pacea și credința. Același calități sunt ca inscripții dedicatorii pe spatele monumentului, reprezentând virtuțile decedatului.
Pe soclul înalt al monumentului sunt executate opt câmpuri de basoreliefuri. Ele completează statuia împăratului și îl disting ca un promotor.
Cele ilustrate sunt patru femei și patru bărbați. Ele reprezintă știința, comerțul și industria, mineritul și construcțiile, culturile, efectivele de animale, arta și eroismul. Reliefurile, reprezintă un amestec de elemente clasice și contemporane.
Personajele din basoreliefuri sunt parțial prezentate în drapaje antice. Pot fi remarcate și elemente tehnice foarte moderne din minerit și industrie (lampa de siguranță Davysche, nou-inventata mașină de filat, a lui Clarke și Bughy).

Monumentul lui Francisc I este unul dintre mai valoroase și representative din Viena. 

VIENA - WIEN MUSEUM


Muzeul de istorie al orașului Viena
Muzeul Viena are o poziție excepțională în peisajul bogat al muzeelor ​​vieneze. Colecțiile sale sunt un amestec de artă și istorie care duce vizitatorul în adâncul secolelor existenței orașului Ceea ce se poate vedea sunt comori de artă inestimabile prin care se simte bogăția de civilizație și mitul orașului.
Clădirea principală a instituției se află într-o latură a pieței Karlsplatz și face parte dintr-un mare complex de sucursale plasate în afara acestui sediu, în primul rând Hermesvilla în Lainzer Tiergarten și casele memoriale ale compozitorilor și săpături arheologice. Expoziții speciale prezente în mod regulat se referă la trecutul Vienei și la trecutul altor orașe mari.
In Muzeul Viena se poate admira un amestec fascinant de istorie și artă plasat pe trei etaje, care începe din epoca neolitică și ajunge la mijlocul secolului 20. Un accent deosebit este acordat sec,al 19-lea. Reperele istorice timpurii ale colecției muzeale sunt senzationale descoperiri arheologice din tabăra legionară romană de Vindobona, vitralii originale și sculpturi deosebite de Catedrala Sfântul Ștefan, printre care celebrul „Fürstenfiguren“, însemnele de drepturi de autor. Arme și armuri din Viena Bürgerliches Zeughaus (Arsenal civil) și așa-numitul „Plunder turcesc“ mărturii ale multor întâlniri războinice în istoria orașului. Cele mai timpurii hărți ale orașului Viena și multe puncte de vedere urbane ilustrează dezvoltarea structurală dintr-un oraș medieval într-un oraș capitală și reședință regală. Printre operele de artă ce pot fi admirate se desprind exemple remarcabile ale picturii baroce din Viena - inclusiv lucrări de Franz Anton Maulbertsch, Johann Michael Rottmayr și Paul Troger.
Un alt punct forte al Wien Museum este colecția sa din sec. al 19-lea. mobilier, îmbrăcăminte și lucrări splendide de arte aplicate, apartamentul reconstruit al poetului austriac notabil Franz Grillparzer cu mobilier original, și mai presus de toate picturi majore de către Waldmüller, Amerling, Danhauser și Fendi. Toate acestea se combină pentru a prezenta o imagine compactă și cu multiple fațete vieneze Biedermeier .
Două modele la scară largă ale orașului sunt printre principalele atracții ale Wien Museum, ilustrând o imagine interesantă a dezvoltării urbane: Viena, înainte și după demolarea fortificațiilor și construirea de clădiri monumentale  pe Ringstrasse.
Expoziția permanentă „Viena în jurul anului 1900“ prezintă picturi de Klimt, Schiele, Gerstl și Arnold Schönberg, precum și lucrări de celebrul Wiener Werkstätte. O senzație pentru cei interesați de arhitectură este camera de zi din apartamentul arhitectului legendar Adolf Loos. Se găsesc picturi selectate, create la Viena, din perioada interbelică până în a doua jumătate a sec.al 20-lea, și apoi până la zi.
Clădirea muzeului din Karlsplatz

Muzeul Wien – între 1887-2003 numit „Muzeul de Istorie al orașului Viena“ - a fost odinioară găzduit în primăria Vienei. Au existat planuri pentru o clădire nouă pe Karlsplatz înainte de 1914, cu arhitect Otto Wagner. Clădirea nouă a muzeului a fost deschisă în 1959, ca lucrare a lui Oswald Haerdtl, un fost asociat al lui Josef Hoffmann și arhitectul pavilionului austriac la expoziții mondiale din anii 1930. Deoarece curtea interioară a fost acoperită în anul 2000, muzeul a câștigat o facilitate eveniment multi-funcțională și o cafenea. Pe lângă colecția permanentă, muzeul adăpostește expoziții numeroase speciale la intervale regulate, în clădirea Haerdtl.

VIENA - HAYDNHAUS - MUZEUL HAYDN


Joseph Haydn (1732-1809) a petrecut ultimii doisprezece ani ai vieții sale în Gumpendorf, pe timpul său un sat îndepărtat din Viena. După ce a cumpărat casa dorită între două perioade de ședere în Anglia, el a extins-o cu un etaj și s-a instalat în ea la vârsta de 65 de ani, în 1797. Aici a murit pe data de 31 mai 1809. Pentru a marca 200 de ani de la moartea sa, expoziția permanentă din casa sa, Haydnhaus, a fost complet reproiectată. Accentul s-s pus pe ultimii ani ai vieții compozitorului, legându-le la starea politică și socială a timpului său. Gradina a fost reamenajată conform modelelor istorice și este acum accesibilă pentru vizitatori pentru prima dată, o oază verde în zona Mariahilferstrasse.
In centrul expoziției se află muzica lui  Joseph Haydn, stilul său de viață și renumele său în creștere. Popularitatea și reputația lui Haydn a atins apogeul în acea ultimă perioadă de viață. Sărbătorit la nivel internațional, el a fost admirat de tovarășii lui compozitori, și curtat de editorii de muzică. Străinătate.
Omagiile și aprecierile vizitatorilor din Viena și din străinătate, înregistrările și memoriile au fost folosite de către curatorul muzeului, Werner Hanak-Lettner, pentru a ajuta la structurarea expoziției. Acesta a spus: „Haydn a fost cel mai faimos compozitor din toată Europa, în ultimii ani ai vieții sale. Ceea ce am găsit a fost fascinant pentru a vedea cine și cât de mulți oameni îl omagiau. Inregistrările lor ne dau mai multe indicii despre viața în casă, precum și despre lupta creatoare a lui Haydn în finalizarea lucrărilor sale finale, cât și despre eforturile sale de a alunga efectele bătrâneții.“
Ca o introducere în expoziție, la parter s-au afișat imagini ale Londrei și Vienei în jurul anului 1800. In continuare, pereții scării, până la primul etaj, sunt împodobiți cu portrete și comentarii cu privire la gazdă. Datorită restaurării atente, camerele fostei locuințe sunt acum împărțite cu exactitate în același mod ca și în zilele lui Haydn.
Cele mai importante lucrări ale bătrâneții compozitorului au fost create în această ultimă reședință, inclusiv cele două oratorii „Creațiunea“ (1796-1798) și „Anotimpurile“ (1799-1801). Aici Haydn a trăit una dintre cele mai creative și  rodnice perioade ale vieții sale. El a spus: „imaginația mea se joacă cu mine ca și cum aș fi fost un pian.“ In același timp, ultimii ani ai luiHaydn au fost marcați și de o pierdere de vitalitate.
Artefactele muzeului includ unele copii ale compozițiilor încadrate de  Haydn și agățate în dormitorul său. Această cameră a fost destinată pentru afișarea de „obiecte de onoare“, adică medalii, diplome și cadouri, pe care le-a primt Haydn de la cei bogați și puternici din vremea sa, și pe care le arăta oaspeților săi cu mare mândrie. Pe lângă fortepiano lui Haydn, există și un clavecin al său, achiziționat mai târziu de Johannes Brahms. Aceasta este una dintre piesele centrale ale expoziției, care a fost extinsă totuși prin numeroase exponate noi.
O bijuterie a Haydnhaus este o mică grădină, care a fost reproiectată în colaborare cu Departamentul de grădini al Vienei. Reprezintă o recreere a grădinii burgheze în jurul anului 1800. Așa-numita „Franziszeischer Kataster“ (circa 1820), prima hartă cadastrală completă (numele său derivă din împăratul Franz I), prezintă o grădină simetrică. Oaspeții au menționat că Haydn deținea pomi fructiferi în grădina sa.
Această clădire a devenit un loc de comemorare la scurt timp după moartea lui Haydn. „Haydn“ Orchestra Club a închiriat o parte a casei, și a pus piatra de temelie pentru un Muzeu Haydn, deschis ulterior, în 1899.
Din 1904 locația comemorativă a fost deținută de orașul Viena. S-a amenajat aici un apartament dedicat celui mai vechi muzician de Wien Museum. Johannes Brahms, un admirator fervent al lui Haydn, a făcut mari eforturi pentru a păstra amintirea marelui său idol în viață. O cameră specială este dedicată lui Brahms în Haydnhaus.
Prezentarea recentă despre Haydn deschide noi fațete ale importantului compozitor și a ale perioadei în care a trăit lângă Viena. Principala preocupare a curatorilor muzeului, Werner Hanak-Lettner și Alexandra Honigmann-Tempelmayr, a fost de a documenta viațasa  petrecută în această casă. In acest fel, compozitorul este prezentat într-o lumină nouă, una care reflectă atât epoca sa, cât și pe contemporanii săi.

Haydnhaus este încă un exemplu al respectului purtat de vienezi valorosului lor trecut istoric și artistic, cu toate că această locație nu se ridică la rangul obiectivelor de primă importanță ale orașului..

duminică, 2 aprilie 2017

VIENA - SIGMUND FREUD PARK ȘI BRUNO KREISKY PARK


Sigmund Freud Park este o suprafață verde  cu mult gazon și și cu arbori maturi numai pe la unele margini. Este un parc englezesc situat între Universitatea principală din Viena de pe Ringstrasse și biserica Votivă. Nu are trasate alei sau ronturi de flori dar este deosebit de popular printre parcurile din centrul orașului ca o peluză pentru plajă. Are marele avantaj de popularitate datorat apropierii centrului de tineret universitar.
Un bonus acordat de municipalitate este acela că vara sunt acordate 100 de șezlonguri confortabile în fiecare dimineață și sunt disponibile începând cu ora 9 dimineața pentru plăcerea unei plaje gratuite. Un alt bonus al parcului este acordarea gratuită de apă rece de izvor de munte la Relax & Refresh, Bar deschis zilnic între ora 11:00 până la 08:00 seara. Aceast colțișor de rai pentru tineret este disponibil din luna mai până în octombrie și este o imagine idilică al vieții vienezilor.

De asemenea, vienezii se pot relaxa cu adevărat și în Bruno Kreisky Park desfășurat pe traseul spre palatul Schonbrunn, în cazul în care simt plăcerea legănării în hamace și a cititului până la ațipire. Acesta nu este un obiectiv turistic și nici apropiat de centul orașului, dar crează imaginea unui mod de viață relaxat și detașat de tumultul vieții citadine.

miercuri, 29 martie 2017

VIENA - DONAU KANAL

Donau Kanal
Donaukanal ( „Canalul Dunării“) este un fost braț natural al Dunării, acum reglementat ca un canal de apă (din 1598), în dreptului Vienei. Are o lungime de 17.3 km și, spre deosebire de cursul principal al Dunării, se învecinează cu centrul orașului, cartierul numit Innere Stadt, zonă în care râul Wien (Wienfluss) curge în el.
Donaukanal se bifurcă din șenalul principal la Nussdorf Weir  și se alătură din nou fluviului în amonte de „Praterspitz“, la parcul Prater din Simmering. Insula astfel formată între Donaukanal și Dunăre deține astăzi 2 din cele 23 de districte ale Vienei: Brigittenau (20 District) și Leopoldstadt (Sector 2). Canalul este traversat de 15 de poduri rutiere și 5 poduri de tren.
După 1700, s-au făcut încercări de redenumirea Donaukanal în Kleine Donau adică (Mica Dunăre), dar nu au avut succes.

Numele de „Donaukanal“ ( „Canalul Dunării“), a fost folosit, din 1686, pentru ramura sudică a Dunării, care se scurgea pe lângă  Viena. Inițial aceasta fost o ramură naturală,a fluviului, dar între anii în 1598-1600, a fost regularizată, pentru prima dată, de către baronul von Hoyos.
In secolul 19, Schwimmtor, a fost construită o barieră plutitoare în apropiere de intrarea din amonte a canalului. Acesta a fost proiectată pentru a proteja canalul de inundații și deriva de ghețuri în iernile grele, și a intrat în serviciu în 1873. Nussdorf Weir și alte blocări complexe au fost construite între anii 1894 și 1899. Acestea trebuia să ofere un grad mai mare de control al inundațiilor decât Schwimmtor. Cu toate acestea, Schwimmtor a rămas în uz până la primul război mondial, și nu a fost casat până în 1945.
La începutul anilor 1990, au început lucrări de amenajare în partea de sud a Donaukanal pentru a se crea o zonă de recreere de-a lungul malurilor sale.
Căile de pe ambele părți ale Donaukanal sunt utilizate în mod regulat de cei ce fac alergări de întreținere, cicliști și skateri. Recent, au existat încercări de succes în timpul lunilor de vară pentru transformarea malurilor în zonă de agrement mai atractiv (suprafețe pentru plajă și odihnă de vară, piețe de vechituri, cafenele, mici porturi pentru plimbări cu barca, etc.).
Tot pe Donau Kanal se află și terminalul din Viena al serviciului de feribot rapid, Twin City Liner, care leagă Viena cu Bratislava. Tranzitează Donaukanal pentru a ajunge la Dunăre.
In fiecare an, în luna iunie, în mai multe locații de-a lungul Donaukanal are loc Festivalul Donaukanaltreiben. In principal sunt invitate echipele de amatori și profesioniști austriece, dar de la an la an, organizatorii invită trupe din țările vecine.
Cei mai  mulți vizitatori din Est când ajung la Viena și traversează o apă mare pentru a intra în centrul orașului, nu au nici o cunoștință despre existența unui Donau Kanal. Toți cred că traversează chiar Dunărea.

Imagini pentru danube canal vienna

Imagine similară

Imagini pentru danube canal vienna

Imagini pentru danube canal vienna

Imagine similară

Imagini pentru danube canal vienna

Imagini pentru danube canal vienna

Imagine similară